Se da o fosta colega de liceu si mare activista politica. Care este povestea? Pai n-am mai vorbit cu persoana asta decat o data pe an, de ziua mea sau de sarbatori, in functie de cum ne aducem aminte. Intalnirile dupa ce am terminat liceul s-au rarit, pana la una la cativa ani, cu ocazia unei nunti sau a unei aniversari. Deci pot sa spun ca e vorba despre o fosta prietena.  A, da, ne-am inteles bine pe perioada liceului, era si gasca misto, au fost vremuri marfa, dar lucrurile s-au schimbat. In fine, ca sa nu divaghez: am primit un sms electoral fix in ziua alegerilor, care ma indemna sa votez cu X candidat. Nu mi-a venit sa cred!

Dupa ce mi-a trecut surpriza, m-au apucat nervii. Adica dau un telefon o data pe an, dar nu uiti sa ma umpli de cacaturi electorale in duminica alegerilor!?!Eu sunt masa ta de manevra, crezi ca nu pot sa hotarasc singur cu cine sa votez si ma prostesti in fata? Cat de imbecil trebuie sa fii ca sa te hotarasti cu cine votezi in ziua alegerilor, pe baza unui mesaj pe telefon! Nu m-a deranjat gestul in sine atat, cat faptul ca sms-ul imi jignea inteligenta! Am raspuns si eu cu un mesaj in care mi-am bagat pula in campania lor electorala si in educatia pe care a primit-o si m-am simtit mai linistit. Apoi la cateva minute dupa anuntarea exit poll-urilor am si sunat, sa stau la o discutie haios-amara despre cum candidatul X nu s-a calificat in turul 2 si cum ingroapa marinarul tara. Haha. Dar pentru mine a fost o mica razbunare, sa intorc cutiul in rana pentru mizeria aia de mesaj si sa admir disperarea politica a unora.

Dar o intrebare nu vrea sa-mi iasa din cap: e doar un gest necugetat, un spam inofensiv, sau e altceva? Nu cumva vorbim despre manipulare la nivel personal? Oare de-aia tine in viata relatia asta de amicitie, cu un telefon pe an (de obicei nu eu sunt cel care-l da), ca sa imi poata trimite sagetele electorale de alegeri? Numarul de oameni pe care-i ai in agenda nu este decat o lista, de lungimea careia depinde de fapt numarul de oameni pe care-i poti influenta sa voteze cu cine vrei tu?

Sunt foarte nehotarat: stiu ca telefonul meu are o functie de blacklistare a anumitor numere de telefon. Ar fi czaul sa o activez?

Eu am o singura dilema: pe ce perioada a inchiriat Antonescu spatiile alea publicitare de pe stalpi si peretii caselor, toate panourile alea in care ne indemna sa-l votam. Ar fi absurd sa fi facut contracte care sa se intinda dupa data de ieri.

La propriu, pozat de cumnata-mea, de la balconul de la parter. Na poftim educatie!

Cum ziceam mai jos, se apropie alegerile in mare viteza. Ocazie cu care incep sa aud comentarii politice si idei despre vot de la oameni care in mod normal se gandesc la meciul de fotbal de diseara, raportul pe care trebuie sa-l termine ieri pentru sefu’ sau noua colectie de pantofi de la mall. Oameni care cu doua zile inainte de scrutin se hotarasc pe cine sa dea cu stampila, ca deh, pute tara de spirit civic.

Unii sunt pur si simplu neinformati, pentru ca le-a fost lene sau sictir sa dea cu nasul pe un ziar, sau pe alte stiri decat alea de la Acasa TV. Si na, cu media noastra asa cum o stim, trebuie sa fii profesionist la cititul printre randuri ca sa poti sa obtii o farama de informatie corecta. Dar altii dovedesc ca sunt pur si simplu cretini. Si cand ii vad ce imbecilitati debiteaza cu zambetul pe buze si cu aere de cunoscator, imi vine sa-mi pierd orice urma de optimism. Si increderea ca sistemul democratiei liberale reprezinta un model corect de organizare politica.

Are dreptate Turambar dom’le si cand are dreptate, el are dreptate.

Vin alegerile!

Postul asta a pornit de la un articol al lui Fluture, la care am vrut sa comentez, doar ca respectivul comentariu se intainsese un pic cam mult. Care este ideea? Pai omul isi incheie ideea cam asa:

Cateodata nu-mi vine sa cred in ce negura timpurilor am trait. E incredibil cum unii dintre noi au putut ramane normali…

As completa: e incredibil ce mare este puterea comparatiei! Atunci cand spunem ca traim in cea mai nenorocita tara de pe lume, fara sosele, fara aia, fara aialalta, plina de politicieni coruptiu, hoti, false valori Becali and shit. Dar nu ne aducem aminte cum am traiit acum 10-20 de ani, cate diferente si imbunatatiri refuzam sa vedem. Nivelul asteptarilor si aspiratiilor e intotdeauna semnificativ mai mare decat realitatea, asta pot sa inteleg. Dar trebuie totusi sa ne amintim, sa trecem printr-un filtru comparativ realitatea asta si sa judecam obiectiv. Nu vreau sa spun ca trebuie sa ne resemnam in ideea ca “se putea si mai rau”. Nu, trebuie sa facem tot ce ne este cu putinta ca sa ne fie mai bine, cat mai bine. Dar sa nu uitam de unde am plecat, si nici cum traiesc alte popoare, mult mai nenorocite decat romanii.

Sunt in urma rau cu lecturile. Din diverse motive (care tin mai ales de modul de a petrece timpul liber) am citit foarte putin in ultimii ani si pe deasupra sunt restant si la o leapsa bazata pe carte, sorry. dar pe de alta parte nici nu mai am “marfa”, ca sa am de ce sa ma apuc cand imi vine cheful. Asa ca am o mica lista cu carti care mi s-au parut interesante, care mi s-au recomandat sau de care am auzit ca ar fi controversate. Problema e ca, atunci cand intru intr-o librarie, nu stiu cum sa caut un anume titlu sau un anume autor! Cartile par aranjate cumva pe domenii, asa cum e normal, dar cand vine vorba la a selecta cumva, dupa titlu sau autor, alfabetic, volumele – ioc! Nu vorbesc aici de aprozarul sinistru numit Diverta din mol, ci de librariile serioase, specializate. Nu inteleg cum nu e obligatoriu ca in librarii sa gasesti macar o baza de date electronica cu cautare dupa diverse criterii! Librariile imi par ancorate in trecut, nedorind sa se modernizeze, sa iasa in intampinarea cerintelor cititorilor de secol 21. Si din motivul asta s-ar putea ca e-paper-ul, readerele electronice, audiobook-urile si alte asemenea sa trimita destul de curnad cartea tiparita pe hartie catre bibliotecile colectionarelor sau, mai rau, catre muzee.

As vrea sa iau o pauza o vreme, cateva luni, dar pentru mine. Nu un concediu, o pauza. Si sa ma intalnesc cu toti oamenii care au insemnat ceva pentru mine sau pentru care am fost eu cat de cat important. Sa stam la o cafea si sa vorbim. Despre tot ce a fost, cum le-am influentat eu vietile, ce schimbari sau reactii, cat de minore, le-am provocat, cu ce i-am ajutat si cu ce le-am gresit. De la toti colegii de scoala, prietenii, rudele sau cunostintele, sa adun tot trecutul, sa il var sub lupa si sa ma uit detasat la el. Sa fac o suma.

As vrea sa ma intalnesc cu mine insumi acum 10-15 ani, sa stam la o tacla relaxata. Sa ma uit si sa compar, atat eu-cel-de-acum, cat si eu-cel-din trecut. Sa ne confruntam, sa ne observam, sa ne gasim punctele comune si diferentele. Sa facem impreuna un festival al contradictiilor. Sa incercam in final sa ne despartim amiabil, cu o strangere de mana. Chiar daca ne-am vazut in fiecare zi, sa nu ne mai vedem niciodata apoi.

As vrea sa ma aplec mai atent si sa ma studiez pe mine insumi, acum. Sa fie cateva momente de clarificare maxima, ca printr-o lentila uriasa. Sa cercetez ce anume se vede din afara, dar si ce anume se ascunde chiar si inauntru. S-o luam batraneste, eu si cu mine, sa facem o lista, cu diagrame si bullet-uri, sa facem impreuna un studiu aprofundat. Sa stam un pic intr-o pauza de timp si spatiu, pe teren neutru, intr-o camera anonima de hotel, undeva doar eu cu mine si sa fumam pana nu se mai poate respira de fum. Ca sa putem sa tragem o concluzie, un raport asupra prezentului.

Ar trebui sa imi cumpar o oglinda mai mare.

Lumina verde a indicatoarelor de bord crea o atmosfera linistita si usor ireala in masina. La radio se auzea incet o muzica monotona, niste acorduri de chitara care ii pareau cunoscute, dar pe care nu le putea identifica. Nu mergea cu viteza, poate cu 60-70 de kilometri pe ora. Geamul lateral incepuse sa se abureasca, asa ca barbatul in intredeschise, lasand sa se auda vajaitul curentului si mirosul de iarba umeda. Isi aprinse o tigara si dupa primul fum scutura un sirag de margele de jar pe geam.

Soseaua era aproape pustie. Din cand in cand farurile masinilor din sensul opus il deranjau, dar trecusera ore intregi de cand nu mai vazuse pe nimeni in directia in care mergea. Foarte rar cate un sofer mai grabit il depasea, aruncandu-i broboane de apa pe parbriz si fortandu-l sa porneasca stergatoarele. In retrovizoare nu se vedeau decat foarte indepartat luminile ultimului orasel prin care trecuse fara sa opreasca, dar putea sa desluseasca parca inscripita de pe sticla: Objects in mirror are closer than they appear. Barbatul schimba postul de radio cu o unul cu o muzica pop mai ritmata si verifica indicatorul de benzina. Arunca tigara pe geam si incepu sa se uite pe dreapta dupa o benzinarie deschisa. Era bezna si ceata care incepuse sa se lase ii dadea un sentiment de neliniste, asa ca incetini si deveni mai precaut.

Nu mai tinea minte de cat timp conducea asa, fara tinta. Isi aducea aminte destul de clar orasul din care plecase, cu bulevardele aglomerate, cu cinematografele si localurile aglomerate si parcurile sale insorite. Desi era destul de urat si murdar, orasul parea intotdeanua viu si luminos, chiarsi noaptea. Dar trebuise sa-l paraseasca, avusese un motiv puternic, stia exact unde trebuia sa ajunga. Doar ca nu isi putea aduce aminte cu nici un chip. Brusc in fata masinii barbatul vazu silueta intunecata a unui animal. Frana violent si nu apuca sa vada decat ochii stralucitori ai animalului, fixandul cateva fractiuni de secunda, pana cand masina se opri, apoi disparura la fel de fulgerator cum aparusera, fara ca el sa-si de seama exact ce animal reusise in ultimul moment sa evite. Franase bine, avand in vedere ca soseaua era uda. Barbatul trase adanc aer in piept, verifica rapid daca nu are vreo masina in spate si porni din nou incet la drum. Trebuia sa gaseasca o benzinarie cat mai repede si sa isi ia si o cafea. In ritmul asta reflexele aveau sa i se diminueze treptat din cauza oboselii si pana la urma ar fi adormit la volan. In departare vazu, in sfarsit, recama luminoasa.

Nu trase masina imediat la pompa, ci o aseza in parcarea de langa benzinarie, opri motorul si isi aprinse o tigara. Opri radioul si puse capul pe volan, cu ochii inchisi. Incerca ca disperare sa isi aduca aminte unde incerca sa ajunga. De ce plecase? Care era motivul care il mana catre acest El Dorado necunoscut la ora asta tarzie? Se stia un tip cerebral, asa ca avea incredere ca plecase dintr-o cauza rezonabila, ca trebuia neaparat sa ajunga acolo, nu putea admite ca a facut o greseala sau ca s-a ratacit. Drumul in sine nu putea fi un scop, nu era decat un mijloc de a ajunge la o destinatie, nu-i asa? Drumul nu era important. Drumul era doar distanta intre acolo si aici. Si atunci de ce nu isi putea aminti sub nici o forma incotro trebuia sa merga? Tigara ii ardea degetele si scrumul cazuse neglijent pe bord. Barbatul ridica capul de pe volan, strivi tigata in scrumiera si sufla peste scrum. Condusese prea mult, nu ar fi trebuit sa plece in calatorie singur. Era momentul sa isi ia o cafea, iar daca benzinaria avea si motel sa innopteze acolo. I-ar fi prins bine cateva beri in fata unui televizor, apoi un somn adanc, negru, fara vise, care sa-i alunge gandurile negre care il copleseau.

Se dadu jos si merse in directia benzinariei. Acum isi dadea seama ca nu vazuse tipenie de om pe langa pompe sau in magazin. Lumina era totusi aprinsa. Ajunse langa usa si constatat ca era incuiata, asa ca isi lipi fruntea de ea si incerca sa priveasca inauntru. Erau rafturi pline cu tigari, ciocolata, produse pentru masina, bere si tot felul de marfa. Intr-un colt erau trei masute rotunde unde se putea servi cafeaua, iar alaturi casa de marcat. Dar totusi magazinul era pustiu. Batu la usa o data, apoi din nou si striga, dar nu raspunse nimeni. Barbatul se intoarse si se aseza cu fundul pe bordura. Scoase pachetul de tigari, lua ultima tigara si o aprinse, apoi mototoli pachetul si il arunca. Nu ar fi trebuit sa fumeze in benzinarie, dar nu-i pasa: cine sa il amendeze daca nu era nimeni? Bezna parca ameninta lumina palida a becurilor si se astepta parca oricand sa o cotropeasca si sa il invaluie cu raceala ei stinghera. Fuma in liniste tigara, apoi o calca apasat cu calcaiul. Se urca in masina si porni mai departe in noapte.

Sa nu uitam de unde porneste totul in tara asta. Sa nu uitam rolul esential al politicienilor, fie ca sunt la putere, fie ca stau in bancile opozitiei. Sa nu uitam ce fac in fiecare zi politicienii: conduc tara asta de cacat in care traim! Da, de la modul in care este condusa Romania pornesc toate relele de zi cu zi, incepand cu traficul aglomerat, greva de la metrou si terminand cu spitalele jegoase sau functionarii nesimtiti. Daca politicienii si-ar face treaba un pic mai bine, ne-ar fi mult mai bine fiecaruia dintre noi. Pur si simplu asta e sistemul democratiei reprezentative, cel mai bun mod de organizare a societatii descoperit pana acum!

România e țara în care, timp de 20 de ani, politicienii și-au bătut joc și ne-au sfidat cu tupeu, nesimțire și indolență. E țara în care politicienii prăjesc bebeluși, iar vina cade în capul unei asistente. Țara în care politicienii scot agramați din școli, iar vina cade în capul profesorilor, că sunt slab pregătiți, de parcă i-ar fi pregătit mama, nu același sistem de învățământ distrus și putred din temelii, în care ei lucrează azi.

Si totusi, ce e de facut? Pai poate n-ar fi rau sa ne redobandim controlul asupra politicienilor. Fie prin simplul vot democratic, fie prin iesirea in piata. La un moment dat toate magariile or sa invinga comoditatea si lenea, iar supapa se va deschide…