Postul asta a pornit de la un articol al lui Fluture, la care am vrut sa comentez, doar ca respectivul comentariu se intainsese un pic cam mult. Care este ideea? Pai omul isi incheie ideea cam asa:
Cateodata nu-mi vine sa cred in ce negura timpurilor am trait. E incredibil cum unii dintre noi au putut ramane normali…
As completa: e incredibil ce mare este puterea comparatiei! Atunci cand spunem ca traim in cea mai nenorocita tara de pe lume, fara sosele, fara aia, fara aialalta, plina de politicieni coruptiu, hoti, false valori Becali and shit. Dar nu ne aducem aminte cum am traiit acum 10-20 de ani, cate diferente si imbunatatiri refuzam sa vedem. Nivelul asteptarilor si aspiratiilor e intotdeauna semnificativ mai mare decat realitatea, asta pot sa inteleg. Dar trebuie totusi sa ne amintim, sa trecem printr-un filtru comparativ realitatea asta si sa judecam obiectiv. Nu vreau sa spun ca trebuie sa ne resemnam in ideea ca “se putea si mai rau”. Nu, trebuie sa facem tot ce ne este cu putinta ca sa ne fie mai bine, cat mai bine. Dar sa nu uitam de unde am plecat, si nici cum traiesc alte popoare, mult mai nenorocite decat romanii.
Toata criza asta, de care auzi in fiecare zi la teveu, de unde palaria mea a inceput? A, da, americanii-s de vina, active toxice, subprimes si alte bagatele. E, uite ca suntem atat de conectati, noi, astia de pe planeta Pamant, ca am halit-o in solidar! Fie ea V, W sau in cel mai nasol caz L, candva, mai devreme sau mai tarziu (dupa L vine M) criza o sa treaca. Si la fel de inevitabil, o sa mai apara una. Dap, ai citit Fundatia, deci stii ca nici Hari Seldon nu le-a putut anticipa pe toate, cu toata psihoistoria lui. Dar cand o sa vina criza aia nasoala, tsunami-ul, nenorocirea, Catarul va veni din Orient. Heirupismul comunist si ideologia cretina, alaturi de piata mondiala rigida isi vor arata cu adevarat hibele…
Nu obisnuiesc sa stau in fata oglinzii mai mult decat imi ia sa ma barbieresc sau sa dau de doua ori cu pieptanul in par. Dar mi se intampla cateodata sa raman un pic mirat de trasaturile mele si sa ma intreb: ma, parca ceva e schimbat, un detaliu e altfel decat ultima oara cand am fost atent. Sa fie din cauza ca mai apare un rid sau un rand de fire de par alb? Eu nu ma vad pe mine cu atentie in fiecare zi. Cine ar putea sa-mi confirme o schimbare, cineva care ma vede zilnic sau o persoana cu care ma intalnesc o data pe an? E ca atunci cand te vezi pe o filmare video si vocea ta ti se pare falsa si necunoscuta. Sunt eu sau un impostor? Asa prost imi joc mereu propriul rol?
Nu pot sa am o atitudine obiectiva fata de propria figura. Doar n-am ales-o, m-am nasut cu anumite gene si, dupa ani de transformari, am ajuns aici. Si nici macar nu pot sa-mi dau seama cum o sa arat peste inca 30 de ani, desi stiu cam cum se comporta fetele oamenilor cand imbatranesc. Departe de a fi un narcisist, mai degraba sunt nemultumit de trasaturile mele. Dar nici nu-mi pun prea des problema, d-apoi sa ma plang. Dar ma gandesc inevitabil cum ar fi ca fiecare sa-si poata schimba dupa bunul plac infatisare. Sau cum ar fi ca intr-o dimineata sa te trezesti ca arati cu totul diferit decat cand te-ai culcat? Imagineaza-ti ca dimineata/Te trezesti cu o alta fata, in alta viata. Ti s-ar schimba viata in mod semnificativ? Ar putea fi o sansa de a o lua din nou de la capat, tabula rasa?
Ce-ar fi ca intr-o joi la pranz un papusar sa faca o gluma neasarata si sa schimbe intre ele toate fetele de pe lume? Adica sa ma trezesc eu, sa spunem, cu figura lui X, dintr-un sat din America de Sud, iar Y din Norvegia sa se aleaga cu a mea. Lasand la o parte ca as putea deveni negru, sau asiatic, sau tigan, ma intreb cat de multumit ar fi cel care ar primi la schimb fata mea?L-ar ajuta, ar fi mai fericit sau ii va distruge viata?
De vreo cativa ani am inceput sa aud de scoaterea sfintelor moaste la pupat in fata bisericii mai des decat in ultimii 20 de ani la un loc. Mi se pare pur si simplu de neinteles isteria asta romaneasca de a participa la astfel de procesiuni. Sa vii cu 3 zile inainte de la Cosoaia cu personalul, sa dormi aiurea pe vreo banca in parc, sa te inghestui in frig la cozi si sa manaci biscuiti ca sa ajungi la un final sa te rogi in fata unor oase obosite ale unor morti de acum 1.000 de ani. Smart, ce sa zic…
Ieri ma uitam la Geoana, la emisiunea de la TVR, si ma mancau degetele sa sarpe tastatura si sa ma apuc sa arunc cu galeata cu mui. Cu muie pentru PSD, cu muie pentru sindicate, cu muie pentru magistrati, cu muie pentru toti politicienii, cu muie pentru tara asta de cacat, cu muie asa, la modul general, pentru ca nu se stie cand apare cineva care trebuie sa isi ia o muie.M-am abtinut, totusi.
Ma uit la caterinca asta care la noi se numeste conducerea tarii si ma simt dezarmat. In tara asta pare ca nu o sa se schimbe nimic, niciodata. Peste 50 de ani, cand eu o sa fiu pe duca, un politician ingalat o sa se laude cu inca 20 de kilometri de autostrada, o sa anunte ca in 2 ani va fi gata metroul din Drumul Taberei si o sa blesteme sau o sa ii ia la misto pe ceilalti politicieni, parte in acelasi circ gretos. Ziarele vor fi disparut de mult, dar manipularea, goana dupa audienta si scandalul vor fi pe internet sau in cine stie ce alt nou mediu supertehnic. Peste 50 de ani oamenii vor injura cu acelasi aplomb conducatorii tarii ca si acum. Martor imediat al schimbarii va fi propria mea piele zbarcita, oasele incovoiate si durerile batranetii. Si totate astea vor fi dovezile cele mai clare ale schimbarii inevitabile.
M-am abtinut ieri sa arunc cu furie in tastatura, dar sunt sigur ca nu va fi pentru mult timp. La fel cum stiu ca va recidiva si disperarea, sentimentul ca traiesc intr-o tara situata in afara timpului normal, in afara civilizatiei si condusa de animale. Turma mica mana turma mare, pentru ca apoi turma mare sa confirme turma mica, din nou si din nou. Si apoi va veni din nou revolta…
Si totusi memoria omului e un lucru bizar. Ne amintim detalii inutile din clasa a treia, dar nu mai stim cum era o zi intrega din liceu. Iar prin filtrul memoriei se schimba si cartile, filmele, marturiile. De fapt prin memoria noastra rescriem mereu istoria, la fel ca in 1984. Dar se intampla uneori, rar, sa ne mai surprindem pe noi insine in valtoarea timpului si a timpurilor. Iar atunci intelegem, pentru putina vreme, inevitabila schimbare, cea care-i face insignifianti pe politicienii care ne-au tras in jos, pe ziaristii care ne-au tras in piept. Acesta e momentul in care privim in jos rusinati si ne aducem aminte: cum a fost, cum s-a tras…
Cand iti dai seama ca trebuie sa iti asumi responsabilitatea de adult? Cand incepi sa dai tu bani parintilor, nu sa primesti? Cand iti platesti singur facturile? Cand te muti prima oara singur? Cand faci un copil? Cand incepi sa te comporti cu parintii tai cum se comportau ei cu tine cand erai mic?
Cand realizezi ca actiunile tale au consecinte importante asupra altora? Sau cand vezi ca nu mai poti repara greseli in care ai persistat ani intregi?
Bang! Titlul e pompos, nu-i asa? Usurel cu economia pe scari, s-o iau cu inceputul. E clar ca din partea statului nu putem astepta mare rahat in perioada asta nasoala. Politicienii au interesele lor, mai ales legate de alegerile din noiembrie. Asa ca n-or sa stea ei sa taie de la pensionari si bugetari, electoratul lor disciplinat si usor de dresat. Bani de investitii n-or sa fie, ca tre’ sa le dea ceva in plus la aia dinainte. Iar sa taie din aparatul guvernamental nu merge: cu ce functii or sa fie rasplatiti executantii loiali? Deci cam asta ar fi cu statul, singura speranta ar mai fi in banca nationala, sa speram ca o sa reuseasca sa tina un curs cat de cat la iarna, cand o fi situatia belita de tot.
Totusi ma intreb ce puteau face firmele private ca sa poata supravietui in caz de criza? Pai simplu, cam ce face orice om prevazator: previziuni de “daca o fi mai rau” si economii! Dar nu, cand toate pietele se duceau in sus, cand imobiliarele erau o afacere asa simpla, sigura si cu profituri exponentiale, baietii care conduceau economia privata se bateau pe burta. Isi cumparau inca un Mercedes, ca doarera profitul la 5.000 de metri in intravilan cumparati acum 6 luni si vanduti ieri. O ardeau pe cheltuieli mari, parte din bani ajungeau si pe la salariatii aia mai putin eficienti, si toata lumea se simtea bine. Patronul era convins ca banul e un lucru usor de facut si cand are nevoie de ceva mai vinde un teren, mai creste marja de profit, mai mareste adaosul. Angajatul, pe de cealalta parte, era convins ca merita banii pe care-i primea pentru munca putina si proasta si se apuca sa-si ia aprtamente comuniste cu credite pe 40 de ani si sa sparga banii in hypermarket pe plasme si sisteme 5.1. Loganul nu mai era bun, doar Fordul sau VW-ul il satisfaceau.
Pe scurt, cu ce a gresit economia privata si de ce e ea asa de slaba in fata crizei? Pentru cu nu a existat prodenta. Pentru ca nimeni nu s-a gandit ca lucrurile pot sa mearga si altfel decat in sus. Pentru ca Banii se castigau usor si se cheltuiau la fel, ba chiar se faceau imprumuturi hazardate! Sa vedem cat timp o sa avem, cu totii, de suferit de pe urma acestor greseli. Si daca vom invata ceva din ele. Natura umana tinde sa imi spuna ca nu.
M-au spart in ultimele zile toate ziarele si televiziunile cu apelul la revolutie al unei individe pe facebook. Ce mai freamat, ce mai murmur… Ce e toata tarasenia asta cu strigatul pentru schimbarea societatii? O basina. Si sansa nemeritata de a intra in atentia publicului pentru scurt timp.
Ce ma enerveaza cel mai tare in asa-zisul protest? Tocmai stereotipiile aplicate si goliciunea de continut. Pitipoanca se auto-intituleaza integra, capabila si desteapta, foloseste sintagme in romgleza de multinationala, da peste nas cu Petre Tutea si in general scrie mult si nu spune nimic. Ea are un plan, are timp sa scrie paragrafe lungi pe feisbuc, dar solutiile le tine la secret. Probabil ca sa nu i le fure cineva (desi ea si-a pus copyright pe polologhie).
Pun pariu ca toata povestea mai are un pic si se fasaie. Iar lumea nici nu va mai sti anul viitor pe vremea asta cine naiba e Alexandra Svet. Iar ea va baga la furnal in corporatie, cu program de la 9 la 6, un pic mai mandra si sigura pe calitatile ei intelectuale. Doar ca n-a avut sansa, altfel ar fi schimbat tara! Dar merge si asa, cu masina straina in leasing, bonus anual si vacanta in Grecia in fiecare vara.
Nu, nu am incredere in genul asta de initiativa, cum nu am incredere in politicienii tineri. Nu corporatistii vor porni revolutia, ei nu sunt capabili nici macar de reforma. Vor fi cel mult o mica parte a ei, mergand din inertie in spate. Iar revolutia nici macar nu va exista. Asa cum cunosc eu Romania, va fi cel mult un lung si lent sir de refome dureroase, cu suisuri si coborasuri, cu crize si perioade de acceleratie. Cum va arata societatea romaneasca dupa? Pai ce, se va termina vreodata, ca sa existe un dupa?!
L.E.: Costi Rogozanu face cam aceleasi observatii ca mine, doar ca se exprima mai bine. Probabil eu m-am cam enervat de data asta.
Pe la 28-30 de ani cam toata lumea poate sa spuna ca a inceput sa construiasca o “cariera”. OK, poate parea un termen exagerat, dar ma refer la faptul ca probabil pe la varsta asta, daca te-ai angajat cam pe la 18-22 de ani (in functie de studii), esti la al doilea sau al treilea job cel putin si ai capatat deja un minim de experienta in domeniu. E adevarat, din liceu sau din facultate iesi cu anumite cunsotinte teoretice, dar cel mai probabil o meserie, oricare ar fi ea, incepi sa o cunosti prin practica si prin ce te invata cei cu vechime mai mare. Asa ca te trezesti ca ai ajuns sa lucrezi si sa ai competente intr-un domeniu in care tu poate ai picat din intamplare.
Asa cum scrie si in titlul blogului, aici ma gasesti pe mine, in diverse ipostaze. Si cu diverse atitudini si fatete. Cam asa se intampla si in viata reala, cu diferenta ca eu imi rezerv cate o fateta pentru fiecare ipostaza. Asa am ajuns sa imi dezvolt diverse moduri de comportament in functie de mediu. Intr-un fel sunt eu acasa, intr-un fel in famile, alt fel la serviciu sau in grupul de prieteni. Si am grija sa nu amestec pe cat posibil borcanele. Am ajuns sa fac chestia asta instinctiv, fara dificultate si ma intreb daca nu poate fi daunator pentru personalitate. Adica, in definitiv, trebuie sa existe undeva o personalitate clara, un mix din toate atitudinile si modurile de a te comporta, de a reactiona, un amestec al convingerilor si ideilor. Uneori mi-e greu si mie sa o disting exact.
Ma gandeam totusi cea mai reprezentativa reprezentare a personalitatii mele este aici, pe blog. Sub relativa anonimitate a blogului ma manifest liber, pot sa intorc personalitatea, ideile si convingerile pe toate partile si sa explorez/expon toate fatetele. Si tocmai din cauza asta daca ma uit mai atent pe ce am scris pe aici in ultimul an jumate mi se pare ca e un melanj, un amestec uneori cam greu de digerat, de multe ori contradictoriu. Nu-mi dau seama care e pana la urma trasatura definitorie a blogului cum nu-mi dau seama care e caracteristica cea mai importanta a personalitatii mele. Nu asa cum vreau eu s-o las sa fie perceputa in diferite cercuri, ci asa cum cred ca trebuie sa fie ea in realitate. Si tot facand o paralela cu blogul, poate ca trasatura asta dominanta este contradictia si conflictul. Asa ca nu stiu daca n-ar fi corect sa ma caracterizez drept +/-.
