Bineinteles

Cand ma apuca si pe mine scrisul seara, nene, una din serile cu chef de taste, ce se poate intampla? Merge netul cum mergea apa calda pe vremea lui Ceausescu: la misto. Ca doar acum 3 ore l-am platit, nu? Si, culmea, daca nu-l platesc o luna, e brici. Cred ca Romania asta e definita de o maxima ironie sau de un maxim misto. Sper sa se publice macar astea doua randuri.

Ce dracu’ vroiam sa scriu?

Firava mea prezenta online

Sunt aproape invizibil online, ceea ce e aproape o reusita in anul 2009. Ma refer aici la mine insumi, nu la pseudonimul asta pe care l-am lansat acum cativa ani si sub care foarte putina lume stie cine se afla. Daca caut urmele mele pe internet ele sunt foarte putine si spun si mai putin despre mine. Un profil schematic de LinkedIn, o inregistrare pe colegi.ro (de pe care m-au “reperat” cativa fosti colegi de care nu pot sa spun ca imi era dor), vreo 2 adrese de mail care au ajuns in niste directoare de spam si cam atat. Suna binisor.

Un articol misto

Dovada ca e bine ca exista bloguri. Aici.

Curiozitate

Azi mi-am aruncat si eu ochii prin lista de refferer-i si am vazut un blog despre care nu stiam nimic. Zic hai sa ma uit si eu despre ce e vorba. De unde! E un blog privat cu acces pe baza de parola. Acum ma roade curiozitatea sa aflu de ce a pus respectivul tip/tipa link catre blogul meu. O fi de bine, o fi de rau? M-o fi injurat sau o fi gasit ceva interesant pe-aici? Culmea, n-am cum sa aflu nimic din toate astea. Doar daca nu cumva proprietarul blogului nu citeste si postul asta si ma dumireste intr-un comentariu. Aloo, gara! Se aude?

Wishful Thinking

Gasesti de toate pe bloguri. De la umor la violenta, de la insemnari personale la observatii pe cate o nisa. Bineinteles totul trebuie filtrat de marea masa de prostie, incultura, furaciune si spam. Exista si posturi pe unele bloguri pe care semidoctul de mine le-ar putea caracteriza ca avand veleitati literare. De cateva ori chiar am avut intentia de a lasa cate un comment la astfel de bloggeri, in ideea de a-i incuraja sa scrie mai mult, poate se va ajunge la o varianta pe care sa o accepte vreo editura. M-am abtinut tocmai pentru ca nu sunt un expert in literatura, eventual am comentat doar ca imi place ce am citit.

Dar despre altceva vroiam sa povestesc. Am remarcat de ceva vreme la unii bloggeri cunoscuti, cititi, citati, intervievati si premiati tendinta de a scrie posturi de genul Wishful Thinking. Adica relatarea de intamplari pe care autorul si le doreste a fi adevarate, dar care sunt atat de evident o iluzie generate de imaginatia bloggerului, ca ti se face si mila de el. Aventuri nemaipomenite, dovezi nebanuite de curaj, situatii incredibil de comice, toate se intampla numai bloggerului, el, cel binecuvantat sa aiba ce posta intr-o noua zi. Si evident asta in corul de urale si aplauzele asistentei usor indobitocite. Inteleg tendinta oricui de a vrea sa para mai bun, mai haios, mai puternic si mai destept decat este, dar ce nu inteleg este de ce ar avea succes la public asemenea povestioare abracadabrante, dar complet transparente in falsitatea lor. Primul motiv ar putea fi IQ-ul scazut al celor care urmaresc si comenteaza pe respectivele bloguri. Dar asta ar insemna sa banuiesc de prostie un numar considerabil de oameni. (Ah, ma rog, marti s-au uitat la Dan Diaconescu in medie 250.000 de oameni pe minut. In conditiile in care emisiunea tine de la 7 seara la 2 noaptea. Deci…) A doua varianta este identificarea cititorului cu bloggerul sau cu personajele imaginare din poveste. Comentatorul de pe blog se bucura de intamplarile nemaipomenite si se pune cumva in pielea de Knight in shiny armor a bloggerului. Si astfel devine si el un mic erou. Oricum ar fi, toata povestea asta nu poate iesi din balta de ridicol in care se scalda, atat cititorii, cat mai ales bloggerii. Dar deh, nu e blogosfera o gradina zoologica?

Si apropo de ce scriam mai jos

Pentru toti astia care s-au obisnuit cu “e pe internet, e gratis“, de la ziaristi si bloggeri, la userul obisnuit: bah, v-as scoate internetul din priza si v-as tine asa vreo luna. Sa vedem daca nu o sa incepeti sa-l apreciati mai mult dupa aia!…

Mocangeala de pe net

De cat timp utilizam intensiv netul asta? De prin 2002-2003, cel putin eu, deci de 6-7 ani. Pe langa avantaje si chestii castigate, a aparut si o tendinta negativa (printre multe altele) care incepe sa ma agaseze: mocangeala pe net. Bai nene, am gasit poza asta pe internet, ia s-o iau eu, ca e gratis, cine ma verifica. Ia hai sa bagam un torrent sa ne umplem de filme si muzica, ia sa luam 1000 de programe, gratuite sau piratate. Ia sa ne facem mail moca, profil pe Hi5 si blog la fel! Dar romanul a inceput deja sa se obisnuiasca cu mocaciunile si nu mai e dispus sa dea banii pentru nimic in lume. OK, foarte misto ca exista unelte gratis, dar nu-i normal sa vrei sa ti se dea totul pe nimic! Daca blogul pe wordpress ar costa 1$ pe luna, fac pariu ca jumate din bloggerii romani ar inchide pravalia si s-ar muta pe blogger. Si daca si ala ar pune o taxa, s-ar intoarce la spart deminte si baut bere la PET. Ceea ce ar fi un lucru cel putin sanitar.

Retele, retele…

Al treilea ISP de cartier bifat. De data asta e vorba de XNS Media. Deja cred ca devin usor suspect, de vreme ce in afara de ceilalti doi cartieristi am mai incercat (si inca am!) Clicknet, Vodafone si Zapp, basca 3G-ul de pe telefon. Oi fi eu prea pretentios? Nu prea cred, dar sper ca de data asta lucrurile sa mearga bine. Relatia cu XNS a inceput bine, dar sunt deja patit, asa ca nu ma entuziasmez. Timpul va dovedi calitatea serviciilor. Pana atunci sa dam drumu’ la niste Torrente si Dc-uri, ca de prea mult timp n-am mai pupat filme si jocuri…

WordPress e haios

Mie mi-e tare simpatic WordPress asta. In primul rand ca ma lasa sa imi tin blogul la el pe server si nu imi ia nici un ban pe asta. In al doilea rand pentru ca atunci cand mai da chix, are mesaje de eroare caterincoase. Iaca:

Blestemul bloggerului vedeta

In general blogurile vedetelor din media (OK, termenul vedeta si-a cam pierdut sensul, dar fie asa) sunt niste porcarii. Pline de banalitati cu pretentii de filozofie si de poze din vacanta cu mamica si pisica, numa’ bune de PR. De aia nici nu le citesc. Sunt unii care la TV sunt in stare sa para amuzanti sau isteti, iar pe blog sa fie niste verze. Aia e, nu toata lumea se pricepe la orice. Altii sunt chiar OK, iar Cabral este unul dintre putinii care scriu bine. Altceva vroiam sa spun. Genul asta de bloguri de vedeta atrage mult mai multe comentarii per post decat un blogger de top 10 ZeList. Si majoritatea sunt de o calitate care oscileaza intre smily-uri si imbecilitate.

Care ar fi aici problema? Pai uite, se intampla ca un blogger care este un cunoscut realizator TV reuseste sa scrie un post bun (poate tot blogul o fi bun, eu numai postul asta l-am citit). E vorba de Mihai Bendeac de la Mondenii. Citesc eu, zic “Ce interesanta idee” si dau sa adaug un comentariu, sa-mi dau si eu cu presupusul, sa mai imbogatesc subiectul cu o parere. Oops! 118 cometarii!?! Am renuntat rapid sa mai postez. Pai cine are rabdare sa citeasca toate comment-urile, sa vada daca n-a mai spus unul acelasi lucru? Si nu te intrebi daca autorul chiar are timp si rabdare sa-si citeasca comenatiile? Ce sens are sa pierd timpul vorbind la pereti? Si de ce sa scriu comentarii cot la cot cu oameni care o tin danga-langa cu “Mi-a placut emisiunea de ieri, te poop” sau “Mihai, esti cel mai tare”?

E pacat ca oameni care chiar au ce spune se pierd in marea de pseudovedete cu capete seci. Si idei numai bune de discutat se pierd in sutele de comentatori cretini, care nu citesc de fapt un blog, ci fac comentarii referitor la ultima emisiune de la TV. Dar asta e, nu le poti avea pe toate. Si salariu si statut de vedeta, si comentatori destepti pe blog. Vezi, asta-i avantajul meu, de a fi un oarecare!