Ieri, dupa ce ma uitasem printre picaturi la prima repriza din meciul de Liga Campionilor Manchester - Barcelona, la pauza am zappat pe celelalte canale. M-am oprit pe Eurosport, unde era snooker. Stiam ca Ding Junhui, un chinez care s-a remarcat inca de anii trecuti, a ajuns in optimile Campionatului Mondial. Acum era meciul Ken Dohery vs Liang Wenbo. Ma asteptam sa-l manance Doherty pe chinez cu fulgi cu tot. N-a fost deloc asa. Liang a sters literalmente pe jos cu fostul campion mondial. Astfel exista cel putin 2 chinezi in optimi, iar un al treilea ar putea sa li se adauge, daca reuseste sa-l bata pe Ronnie O’Sullivan.
Stateam si ma intrebam: ce sport urmeaza pentru chinezii astia? Incep sa se afirme cu putere in mai toate disciplinele, desi se vede ca sint mai buni in sporturile individuale decat in cele pe echipe. Dar sa se impuna in snooker, un joc traditional britanic, fara o istorie in Asia, mi se pare chiar remarcabil! Fac pariu ca la olimpiada de la Beijing vom avea multe surprize din partea lor. Valul Made in China este abia la inceput…
Pe de alta parte, nu am putut sa nu ma minunez din nou de eleganta acestui sport. Snookerul este intr-adevar cam ceea ce era tenisul in anii ‘60-’70. Un joc de gentelmeni, o lupta eleganta purtata cu manusi, dar in acelasi timp spectaculos si captivant. Ma relaxeaza enorm sa ma uit la un joc de snooker intr-o seara cand sunt obosit sau stresat de la munca. Cu o bere in fata, asezat comos pe canapea, admir modul in care jucatorii se aseaza pe masa, prizele si loviturile si mai ales gandirea tactica. In afara de simpla lovire a bilelor cu tacul din cele mai incomode unghiuri si cu cele mai uimitoare traiectorii, snookerul presupune gandire in perspectiva, anticiparea miscarilor adversarului si o strategie desavarsita. Acesta e si cel mai frumos aspect al jocului.
Eleganta jucatorilor este dublata de atitudinea arbitrilor. Acestia sunt (aproape) fara exceptie niste gentelmani, deciziile se iau in acord cu jucatorii, iar disputele chiar in cazul fazelor controversate lipsesc cu desavarsire. Am spus ca sunt aproape toti niste gentelmani tocmai pentru ca exista si o exceptie. Ma refer la arbitrul care a judecat partida la care m-am uitat ieri. Care este de fapt o lady. Este vorba de Michaela Tabb, o scotianca de 40 de ani, care pe langa faptul ca are o experienta solida in snooker si pool (e singura femeie care a arbitrat finala unui turneu major), arata al naibii de bine 
. Ea are si un fan club, lucru destul de bizar pentru un arbitru, cu atat mai mult unul de biliard. Si ca sa intelegi mai bine motivul pentru care are asa multi admiratori (desigur, pe langa capacitatile profesionale), iata si o poza mai jos… Exista alte imagini pe net chiar mai interesante, dar cred ca un preview e suficient 
.
.
.
