Scriu postul de mai jos, si ii spun prietenei mele: “Uite baby ce promoveaza Cabral! Vine si parazitu’ e marfa, si mai e si pentru un copil”. “Aaa, pentru Erika?” imi raspunde. “Am primit vreo 3 chestii despre ea pe mail.”
Nu pot sa nu ma intreb:ok, cate cazuri din astea nu mai exista? Cati copii bolnavi, oameni nefericiti, drame, nu ajung la Cabral, la televizor sau la Gigi Becali? Cate cazuri se termina nefericit, inainte ca vreo urma de speranta macar sa inceapa sa incolteasca? Facem lucrurile astea mai mult pentru noi. Ne simtim apoi bine, ca am devenit peste noapte mai buni. Ca am facut ce am putut pentru o viata. Eu nu dau la cersetori. Dar as adopta un copil. Intelegi?
Cabrale, coane, n-ai in casa un calculator vechi? Ca poate il gasesc…
Marti, pe 2 decembrie, in clubul Fabrica, e mare concert Parazitii. Beletele sunt chiar ieftine. Si ce-i mai tare, canta baietii pentru o cauza nobila, povestea trista a unui copil. A, pe langa Cheloo si gasca mai sunt niste formatii, in caz ca mai intereseaza pe cinva.
Obsesia zilei, cu care m-am trezit in capatana de dimineata! Nu stiu daca are vreo legatura cu noaptea semi-dormita si semi-uitata-la-tv si invartit-in-jurul-covorului cu durere de masea (pff, asa ajunge omul sa faca rugaciuni, dupa 2 Ketonale si un Nurofen). Ideea e ca oricum a-nnebunit tiganii frate! Ma urc chiar acusica pe masa si dansez cu laptopul in brate. Si ma imbat, adica trag la masea, pana imi fac curaj pentru un capat de sfoara si o clanta de usa.
Am fost sa votez, la scoala generala 80 din Dristor. Mi-am gasit destul de usor sectia, am votat rapid pentru ca eram hotarat de mult si m-am carat. Ce m-a frapat a fost cati mosi erau la ora 12 la vot! Gizas, ziceai ca nu esti la sectia de votare, ci la azilul de batrani! Ce i-o impinge pe astia sa iasa asa masiv si ordonat din 4 in 4 ani nu stiu. Poate gandul ca s-ar putea sa fie ultmele alegeri pe care le apuca, sau plictiseala de a sta acasa duminica… Dar daca oamenii care au asa putin viitor ramas inainte sunt cei care decid cine sa ne reprezinte in urmatorii 4 ani in parlament e nasol.
Acum nu-mi ramane decat sa ma asez comod in fotoliu si sa astept primile exit poll-uri. Domnul Turambar, cifre ceva?
Cand eram mici si eram plini de energia aia specifica copiilor… Am fi putut alerga o zi intreaga, pe maidane la fotbal, prin copaci sau prin spatele blocului la ‘frunza’ sau leapsa. Si cat am haladuit cu bicicletele prin toate parcurile din toate cartierele. La mine intre blocuri era o cismea de unde ne opream sa mai bem apa. Era in curtea bisericii si babele credeau ca e apa sfintita, desi curgea la robinet. Cand se oprea apa la noi in scara (si nu era un lucru rar), oamenii veneau cu galeti si damigene sa ia apa de la biserica.
In parcuri pe vremea aia erau tasnitori cu apa. Si mai gaseai si in intersectiile mai aglomerate. Erau foarte bune sa te opresti dupa ce ai mers ca nebunul cu bicicleta, sa-ti tragi sufletul si sa-ti uzi nitel gatul. Au disparut toate dupa revolutie. E drept, acum nici nu mai bem apa de la robinet, ca deh, are clor si nu-i buna. Bem apa imbuteliata si sucuri pline de chimicale. Cand auzisem in anii ‘80 de la rudele mele din State ca in Los Angeles nu bea lumea apa de la chiuveta am ramas perplex. Cum, si vine o masina cu bidoane de apa plata? Dar apa de la robinet ce are?
Totusi in filme mai vezi prin campusurile americane tasnitori. La noi nu mai sunt decat vestigii ale “epocii de aur”. Cu toate astea mi se pare un regres. Spre “cumpara” si ‘consuma’. Dar, la drept vorbind, cine mai joaca baschet in curtea scolii?
[Poza este facuta pe stadionul Cotroceni, la concertul Metallica de anul asta. Tasnitorile nu mai erau functionale]
Am iesit acum 5 minute afara sa trag o tigara. E frig si lapovita tocmai s-a oprit. Pe strada doi lucratori de la salubritate, o femeie cu matura si un barbat care trage de un tomberon. Tipul se apropie de mine si ma abordeaza de dupa gard: “Domnu’, nu va suparati…”. Deja bag mana in buzunar sa-i dau o tigara, dar: ” Ma scuzati ca va rog, nu aveti cumva o unitate de calculator veche de care nu mai aveti nevoie? Ma baraie ala mic acasa…”. Am ramas blocat. Prima reactie a fost ca-i o magarie. I-am spus ca nu si femeia a strigat dupa el sa mearga si sa ma lase in pace. A plecat, si eu i-am aruncat in urma ca mai e o firma pe strada, sa intrebe si acolo.
Omul era la vreo 45 de ani, cu mustata si tiganos. A vorbit totusi frumos. De unde totusi asa o cerere? Ma gandesc ca el nici nu stia ce-i ala calculator, o fi zis ca-i un fel de radio mai mare si mai alb. Tipul totusi nu era un hot sau un vagabond, scotea si el banii cum putea. N-as vrea sa dau la maturoi pe vremea asta pentru un salariu de mizerie… Si ce vina are copilul lui, ca parintii sunt saraci si nu-si permit sa-i cumpere ceea ce noua ni se pare ceva banal? Cate sanse in plus pentru o viata mai buna ar insemna un calculator pentru copilul ala? Sa invete o meserie, sa isi ridice cat de putin nivelul de educatie, sa evite o viata la matura. OK, un om care a avut in copilarie calculator poate ajunge macar sef de echipa de maturatori, ceva de genul asta, nu stiu. E adevarat ca pute internetul din Romania de prostie, Hi5, cocalari si porn, dar eu ma refer numai la sanse. De multe ori m-am gandit cu ciuda, amaraciune si invidie la alti copii care au avut posibilitati mult mai inalte din simple diferente sociale dintre parintii mei si ai lor.
M-am simtit rusinat si mi-a parut rau pentru maturator si pentru copilul sau, care nu poate avea un calculator.
Eu nu stiu exact cand m-am departat de gasca din liceu. Nu stiu cand s-a dus nebunia din anii aia si cand s-a rupt ceva. Doar ca la un moment dat am constatat ca legaturile s-au ros. A fost o surpriza: cine ar fi crezut? Cum nu eram noi cea mai tare brigada? De ce nu mai avem nimic sa ne spunem? Am devenit la un moment dat prea seriosi. Am inceput sa ne spargem in politeturi, in telefoane de Craciun si intalniri fade de ziua cate unuia. Toate degeaba. Si am gresit pentru ca am tras multa vreme dupa aceea de caini morti. In loc s-o iau ca pe un dat. Ca atunci cand te uiti la sinele de tren in viteza: o vreme e una singura, apoi se paropie un macaz si te trezesti ca s-au facut cinci, zece, douazeci. Cand se aduna la loc drumul nu mai e acelasi, gara a trecut. Trenul se indreapta spre alte locuri.
Pe mine m-a surpins aiurea, intr-o joi dupa-amiaza. Unii se prind sau anticipeaza. I’ll drink to that. Really hard, vodka cola.
Mi s-a bulit telefonul, are sarmanul 3 ani, se mai inatampla. L-am dat la reparat, pentru ca banii de unul nou sunt in bugetul de decembrie. Nu era mare smecherie, un contact intrerupt la casca. A costat destul de mult, dar de vreme ce trebuia sa il rezolv am zis ca asta e. Acum functioneaza, se aude, dar: 1. capacul de cauciuc de la portul USB/charger a disparut; 2. Sub plasticul de la display este un fir de scrum/ jeg/ muc; 3. un alt capacel care masca unul din suruburile de fixare e lipsa la apel; 4. suruburile au capetele stricate, de parca le-au desfacut cu levierul nu cu surubelnita.
Daca nu as fi facut greseala sa-i dau telefonul maica-mii sa-l duca la service as fi facut un mare scandal. Dar chitimia era foarte aproape de blocul alor mei, iar eu n-aveam alta alternativa in drumurile mele. Deci mucles taraboi. Acum ii inteleg pe aia care se plang ca isi duc masina la mecanic sa isi repare franele si cand o iau nu le mai merge electrica, iar carburatorul a fost inlocuit cu unul vechi si vai de mama lui. Traiasca mesterul roman!
Dau azi peste un material Reuters despre starea infrastructurii din Romania. “Ia sa vedem un articol bine documentat si scris de un profesionist”, imi zic. Si citesc primele fraze:
MEDGIDIA, Romania (Reuters) – In the early 1990s, it took a steam train three hours to get from the Romanian capital Bucharest to the Black Sea. Now an electric train does it in six.
Deci ai inteles, da? La inceputul anilor 1990 in Romania se circula cu locomotive cu abur! Daca idiotenia asta era in presa romaneasca mai mult ma distram, asa ma enervez. Pentru ca cei care citesc articolul, in necunostinta de cauza (Romania, is that in Europe?) ar putea chiar sa creada tampenia. Autorul, un anume Radu Marinas, merita 3 suturi in fund si corespondente din Mogadiscio un an de acum incolo. Poate in Somalia sa mai fie tren cu aburi… Bravo Reuters, la mai mare!
