Despre toleranta romanului si alte rahaturi la moda

Intru in frizerie. E full. Ma uit ca sunt cel putin 5 persoane la coada. “Lasa, la ai mei in cartier sunt inca doua” imi zic si ies. La a doua e la fel, duminica e zi de tuns, pesemne. Incerc in ultima, cea mai ieftina si nasoala. Inauntru dau de un fel de tigan vagabond. Are dupa el un carucior, ca alea cu care merg batranii la piata. Miroase ciudat. Nu caruciorul, cat tipul. Ma asez pe scaun sa astept sa dau parul jos. Incep apoi sa inteleg. Din discutia “tiganului” cu frizritele si celelalte cocoane din salon inteleg ca vinde ceva. Apoi imi devine clar si accentul lui ciudat. E un pakistanez. Il cheama Zacha, dat fetele ii spun simplu Zaharia. Vinde produse traditionale din tara lui si din India: perii, cosmetice ieftine si, de baza, parfumuri de mega-calitate. Care-i povestea cu parfumurile? “Suntem mahomedani, astea nu au alcool”. Numai seve naturale. Interesant. Fetele cumpara cateva produse dupa ce il pun pe om sa desfaca tot sacul. El insista sa vanda o bluza de matase naturala: “Asta e facuta de 3 femei, care lucreaza cate 6 ore la ea, e cusuta de mana”. 600.000 de lei e mult pentru ele. Nu o ia nimeni. Zaharia impacheteaza si promite, in romana lui stricata ca revine cu o perie si cu niste oje traznet. Pleaca cu caruciorul greu dupa el. Intre tipm un tata intrase cu fiica, o blonda cu un par superb in frizerie, la vreo 8-10 ani. Se uita circumspect la tiganul care iese si vorbeste stingherit ci frizerita: “Vaaai, ati tuns-o vreodata?”. Parul fetitei e ca de zana. “Nu, acum 3 ani i-am taiat varfurile”. Zaharia a iesit de mult, iar tatal e mai volubil putin.

***

Metroul din Paris merge mai bine decat cel din Bucuresti, dar vagoanele vechi sunt mai urate. Deh, un oras “vintage” si-l merita. Un tigan intra cu acordeonul in vagon si incepe sa-i zica: mai de inima albastra, mai de canzonete italiene, mai de Tirol. Statiile sunt scurte si trebuie sa treaca repede sa incaseze banutii pe care calatorii milosi ii dau. Maxim 20 eurocenti. Cand se da jos, cu ditamai Weltmeister-ul in spinare, ofteaza inciudat: “‘Rati ai dracu cu empeplaieru’ vostru!”.

***

Buddha l-a facut pe Cabral maimuta, mai demult. Pro-blogger vs vedeta-blogger. Aham, check thy blogroll.

***

Romanul e un neam tolerant. E circumspect cu strainii, dar apoi constata ca si ei mananca branza si beau apa. Ne dam mari, ii injuram pe unguri, da ii admiram: “moaah, ce sosele au!”. Ne uitam cu jind la pravalia ovreiului, o admiram in secret si facem misto de jidanie. Radem cu pofta de negrii aia care au ramas la noi din vremea studentiei si ii punem in reclame si la televizor. Ii scuipam pe tiganii criminali din Italia, dar dansam la nunta cat ne tin pingelele pe muzica lautareasca. Suntem un neam batos, dar tolerant. Atunci care naiba e baciul ungurean si care cel muntean?

***

Cabral e trist, explicabil cumva. Sa-si ia blogroll-ul la puricat.

Tezeee!

Mai stii cum era in liceu, cand se intampla sa ai doua teze in aceeasi zi? Teoretic nici nu era voie, dar profesorii mai incalcau regula. Era una din cele mai pacatoase zile si mie mi s-a intamplat de vreo 3 ori. Brr, o noapte inainte nici nu dormeam, stateam cu nasul prin carti si caiete, sa mai retin una – alta, iar inima mi-era in gat.

As prefera maine sa am 2 sau chiar 3 teze, decat sa visez noaptea treburi de serviciu! Capacitate de lucru in conditii de stress, my ass!

Tzop-tzop

Asta ca sa nu scriu top top ca se intelegea altceva. Eram azi in drum spre serviciu pe la 9 dimineata. Si ce sa vezi pe gardul cimitirului Sfanta Vineri? O veverita alerga in reprize! Aveau o ditamani coada gri inchis si se oprea din cand in cand sa se uite in stanga si in dreapta. Am mers in paralel cu ea vreo 50 de metri, pana s-a hotarat sa se dea jos spre un copac din cimitir. Mi s-a parut funny sa ma intalnesc cu o veverita in mijlocul Bucurestiului.

O ora mai tarziu lucram la 3 calculatoare in paralel.

Constatare in fata oglinzii

Cum iti dai seama ca am o perioada de rahat la serviciu? Dimineata cand ma spal pe dinti urmele lasate de ochelari pe nas nu au trecut peste noapte.

Hm, ce sa fac, binisor

Asta-i un raspuns pe care-l dau automat la intrebarea complet lipsita de continut “Ce faci?”. Ce naiba sa fac? Traiesc. O duc de pe o zi pe alta. Inot asa aiurea printre evenimente. Trece timpul pe langa mine si apoi iesim la o bere. Ce-as putea sa fac? Ce dracu’ ar fi de facut?

Sunt zile cu depresie neagra, cu tristeti existentiale. Sunt zile de spleen, de scarba, de amar. Sunt zile de disperare, sunt zile de emigrare, de evadare, de rascoala. Sunt zile de refugiu, de stat cu capul sub plapuma, de betie. Sunt zile rele.

Sunt zile de exaltare, de iesit in parc, de cantat in gura mare. Sunt zile de sete, de foame, de pofta. Sunt zile senine, de veselie inexplicabila, de inima usoara. Sunt zile extrovertite, de dulce si de verde. Sunt zile bune.

Si totusi cum sa definesti cand stai confuz in fata intrebarii ce faci celelalte zile? Cele mai multe, de fapt? Zilele banale, inutile, pierdute. Zilele care incep dimineata la 7:30 cu o sonerie de ceas si se incheie la pe la 23 cu o bere in fata unui program mut, orb si surd la o televiziune oarecare. Nu stiu cum sa definesc supa subtire de zi cu zi, viata nici prea calda nici prea rece, tot timpul asta comun in care nu ai nevoie sa crezi in nimic.

Am impresia ca viata mea e ca graficul Dow Jones: are perioade rare de varf sau crah. Dar in rest e doar zimti pe undeva pe la mijloc.

Eu nu zic, da’ nici chiar asa!

Hai inteleg, omul e supus greselii, se mai intampla. Eu fac o gramada de greseli de typing intr-un text de 10 randuri. Dar de la un ziarist care e si platit pentru asta am alte pretentii! Ia uita-te pe textul de mai jos.

Sezonul cu numărul 63 din istoria Asociaţiei Naţionale de Baschet (NBA) va debuta cu partida dintre campionii ediţiei trecute Bosto Celtics şi pricipalii lor adversari la supremaţia Conferinţei de Est, Cleveland Cavaliers. În această nopate vor debuta, de asemenea, Chicago Bulls şi Los Angeles Laker, care vor înfrunta, pe propriul teren, echipele din Milwaukee şi Portland.

Hai acum sa numaram impreuna geselile din el. Si faptul ca cele mai multe greseli sunt in numele echipelor si oraselor ma face sa ma intreb in mod serios daca sint numai niste typos… Sorin Breazu, cere-te afara!

Balamuc

E un mic paradox cu inspiratia mea la scris: cand am timp n-am idei si cand sunt pana peste cap de ocupat as scrie cu ghiotura! Ma asteapta cea mai nasoala luna de cand muncesc eu. Sunt implicat intr-un proiect mega super ultra important la serviciu si intre timp trebuie sa rezolv cat de cat si problemele curente. Cand naiba sa mai am timp de blog sau alte prostii? Si daca nu platesc saptamana asta daca nu platesc netul acasa mi-l inchide, dar nu-i bai, am eu backup de la Zapp si Romtelecom. Chef si inspiratie sa fie ca scuze se gasesc.

In alta ordine de idei am vreo 2-3 filme pe lista de asteptare, dar m-a mancat undeva sa updatez cu ultima varianta de Dc++, drept urmare toate sunt date peste cap. Plus ca nu stiu de ce, netul de cartier merge cu galme. Toate sunt carevasazica perfecte, cred ca niciodata n-o sa fiu mai zapacit decat zilele astea, deci s-ar putea sa scriu p-aici rar, scurt si aiurea. Ca de obicei.

Film: Beautiful Girls

[Incep cu o tampenie trademark: am scris Beautiful Grils initial. Si asta pentru ca mi-e pofta de un gratar la Doftana? ]

Un film usor pe care de de cativa ani nu pot sa mi-l scot din cap. Ce naiba mi l-a infipt acolo nu stiu. E nitel sirop, nitel sirop de tuse. Povestea baiatului de semi-succes, pianist and stuff, intors din big city in small town-ul natal. Romgleza nu se poate evita cand e vorba de filmul asta. Sigur nu-i mare spanac rolul slab al Umei Thurman. Dar nu e de ratat ingenuitatea superba (alt cuvant puternic n-am gasit) al lui Nathalie Portman. Per total un film bun de vazut, duminica seara, de baieti ca sa inteleaga mecanismele si de fete ca sa-i inteleaga putin pe baieti.

Oare tre’ sa ma tratez?

Ce mi-o lua frate zece minute ca sa raspund la un mail prin zece cuvinte? Nu sunt in stare sa par coerent, sau mai degraba sunt nitel batut in cap? Anyway, deja e clar ca am probleme de comunicare. Chestia e ca nu vreau sa par nici exact asa detept cum sunt eu, nici asa idiot precum par. Oricum ar fi, cred ca o alta identitate a mea a inventat limbajul corporatist.

E de ras?

Cand iti dai seama ca imbatranesti?

Atunci cand maica-ta si taica-tu incep sa semene cu parintii lui George Constanza.

Am auzit azi de doua ori povestea unei nunti. Mama ca ce misto a fost, tata ca ce nasol. Si toate astea intr-o ora, alternativ si impreuna. Tot ce am retinut este o chiuveta de la Hilton cu voma. Nu stiu daca sa rad sau sa imi pun intrebari.