Prieteni vechi

Nu stiu cum se face, dar pe majoritatea preietenilor mei buni ii cunosc de foarte multa vreme. De fapt pe toti i-am intalnit in copilarie sau in liceu. Nici eu nu sunt un tip sociabil, dar mi se pare curios lucrul asta pentru un om de 29 de ani.

In facultate am stabilit niste relatii, unele chiar destul de stranse. Erau doua grupuri cu care ma simteam bine, ieseam la petreceri, la beri, dar in acelasi timp momentele cele mai imprtante, ziua de nastere, revelioane sau clipe mai dificile le-am petrecut cu aceiasi (putini) prieteni vechi. Dupa ce am absolvit am incercat sa mai pastram legatura, dar multi colegi de facultate erau din provincie si s-au intors acasa, sau au apucat-o pe calea carierei si au devenit foarte ocupati. Desi ar fi fost normal ca relatii stabilite la o varsta mai matura sa fie mai solide, ele s-au destramat rapid. Azi nu ma mai vad cu niciunul dintre ei, abia daca mai schimbam un mail sau un sms. Acelasi lucru si cu diversi colegi de serviciu: cu unii dintre ei m-am inteles excelent, am avut pasiuni comune, am iesit in aceleasi cluburi, ne-am distrat pe cinste, dar de cele mai multe ori legaturile s-au rupt odata cu mutarea fiecaruia la alta slujba.

Ma intreb de ce prietenii mei cei mai buni sunt si cei mai vechi? De ce in vremea adolescentei, a liceului, am legat cele mai stranse relatii de prietenie? Sa fie faptul ca era o perioada favorabila si ca cei pe care ii cunoastem atunci ne raman intotdeauna aproape? Desi pe unii maturizarea, diverse intamplari si situatii, poate soarta, i-au purtat pe alte drumuri, multi dintre prietenii din liceu sunt si azi langa mine. Iar de ceilalti “amici” de la serviciu sau din facultate azi nu mai stiu nimic.