Dilema

Cum plm se face embed de pe trilulilu? N-am reusit deloc pana acum…

Azi te invat

Cuvinte (Nota Bene: Do not read the lyrics whilst litenin to the music. )

Noile semafoare sunt inteligente

Mai putin inteligenti sunt baietii care le instaleaza. Si uite cum le pun ei, in asa fel incat sa fie cat mai greu de vazut de catre soferi (click pe poze).

Ma gandesc ca o fi o strategie a Primariei, mana in mana cu Politia pentru descongestionarea traficului. Soferii nu vad semaforul, trec pe rosu si politaii stau dupa colt ca sa le ia carnetul. Mai putini soferi, mai putine masini in trafic in Bucuresti. Asta daca nu cumva e o miscare abila de marketing a unor minoritari destepti. Pentru ca semaforul cu pricina este chiar langa biserica Matasari. Un sofer dezorientat oprit este pe jumatate un client fericit. Ce mai conteaza cateva mancarimi, bube sau usturimi dupa…

Cartelul scolilor de soferi

Ma plangeam mai demult ca scolile de soferi din Bucuresti au marit substantial tarifele toate odata, exact cand ma batea si pe mine gandul sa ma apuc. De fapt toate scolile de soferi importante au dublat preturile, fara un motiv anume. La momentul respectiv ma gandeam ca o avea vreo legatura cu normele europene sau alte bazaconii de genul asta. Oricum, trebuia sa fie ceva care sa forteze toate scolile sa se comporte la fel, in pofida concurentei dintre ele, care le-ar fi obligat sa se bata in reduceri, servicii superioare sau tarife mai competitive.

Azi citesc in presa ca s-a inceput o ancheta a Consiliului Concurentei care acuza cele mai mari scoli de soferi ca au format un cartel si au stabilit preturile de comun acord, in pofida legii care interzice aceste practici. Deci ca sa vezi, care era de fapt motivul scumpirii: foamea de bani. Sfatul meu este, daca vrei sa te apuci acum de scoala, sa mai astepti o luna-doua, sa vedem cum se va termina ancheta. S-ar putea sa apara diferente mai importante intre tarife, sau macar la acelasi pret sa fie servicii de calitate mai buna. Asadar rabdare!

Cu Loganul la off-road

Ce SUV-uri, ce tractiune integrala, ce sisteme de suspensii sufisticate. Solutia e mult mai simpla si mai ieftina. Logan off-road!

[Nu pot sa nu ma intreb la cat timp dupa aventura asta a trebuit desteptul sa duca masina la service]

Care erau probabilitatile?

Se dau urmatoarele coordonate: una bucata blogger amator, 2 bucati desktop si una bucata laptop. Dupa ce ca bloggerul nu le are cu tastatul, fiindca nu sta nonstop pe mess si nu face tehnoredactare, ma-ntreb care erau probabilitatile ca toate cele 3 tastaturi sa fie nasoale? Desktopul de la serviciu are o tastatura bulita (nu prea merg space, R, X), ala de acasa are o una cu un butoanele aranjate ca naiba (deh, am luat-o dupa designul slim si nu m-am uitat cu atentie cand am cumparat-o) si laptop-ul, well, am varsat mai demult bere in el asa ca are o scuza. Urmarea e ca in ultimele zile am batut recordul de typos pe kilometrul cub. Nu m-ar mira daca unii mi-ar pune la indoiala gramatica. Si eventual chiar sanatatea mintala! )

Vine vacanta cu trenul spre Franta!

De fapt cu avionul. Si nu numai spre Franta, ci mai exact spre Paris! Luni seara o sa ma plimb prin Montmartre, o sa ma asez daca am chef la un bistro, pe un scaun langa geam si la o cafea o sa stau sa ma uit aiurea la oamenii care trec pe strada. Yupiiiii!…

Am mai fost odata la Paris, acum 2 ani in noiembrie. Dar pe langa faptul ca vremea a fost tomnatica, nu am stat decat 3 zile. Acum mi-am propus sa stau o saptamana, iar vremea promite mai multe (hm, prognoza e cam de rahat, dar sa vedem). Asa ca sper sa am ocazia sa ma plimb, sa vizitez si sa ma mai bucur odata de atmosfera placuta pe care o degaja acest oras. Fara indoiala, Parisul este orasul care mi-a placut cel mai mult din ce am vizitat pana acum. Nu-i vorba, nu sunt chiar un globe-trotter, dar am vazut bucatele din Istanbul, Bruxelles, Barcelona, Malta (asta nu-i exact un oras, dar parca nici tara nu-i poti zice) si daca mai pun la socoteala si litoralul bulgaresc vecin si prieten se face o lista cat de cat. Totusi ceva ma atrage la Paris. Poate viata cosmopolita, poate atmosfera (“They all speak… French!”) sau sentimentul puternic pe care l-am avut ca asa ar fi trebuit sa arate si Bucurestiul, daca am fi sarit 50 de ani de comunism… In cele 3 zile pe care le-am petrecut in Paris m-am simtit minunat, desi am facut exces de turism si m-am ales cu niste basici incredibile pe picioare . De data asta nu mai suntem asa de ahtiati dupa “sightseeing”, asa ca o sa fim mai relaxati si mai linistiti.

O sa plecam in 3 oameni, eu, prietena si inca un amic. Asa ca de la inceput am avut o problema in a gasi cazare. In mod normal, daca era sa mergem la un hotel prin agentie, amicul Milica ar fi trebuit sa plateasca camera single, care nu-i mult diferita de una dubla obisnuita. Si oricum, hotelul presupunea costuri destul de mari, iar noi vrem sa mai mergem pe undeva, macar la mare, in vara asta. Asa ca ne-am orientat dupa un apartament de inchiriat. Am gasit pana la urma mai multe variante OK la parisattitude.com, o agentie care intermediaza apartamente pe termen scurt si mediu. Dupa cateva probleme de comunicare prin e-mail si o mica panica in momentul in care prima varianta de apartament s-a anulat fara intrebari sau explicatii, am reusit sa gasim un apartament cu 2 camere decent la numai 585 de euro pe saptamana. Pe langa pretul asta a trebuit sa mai dam cateva comisioane bancare, cateva taxe, dar pana in 50 de euro. Si va trebui sa lasam o garantie proprietarului in caz ca ne hotaram sa ii distrugem ceva prin casa. Jumatate din chirie am platit-o in avans, iar restul cand vom ajunge acolo. Apartamentul are acces rapid la metrou, care se stie ca e cea mai buna solutie de transport public in Paris, dar si la RER (tren suburban cu care se poate ajunge la aeroport) asa ca o sa mai economisim bani pe taxiurile care sunt scumpe. Si pana la urma nu suntem de loc departe de centrul orasului. Mancarea o vom lua in mare parte de la supermarket (preturile sunt cam ca in Romania) ca sa evitam pe cat posibil restaurantele din oras. Altfel o sa mai mancam pe la bistrouri si fastfood-uri, ca doar ne-om descurca.

Biletele de avion au fost cam 1000 de lei cu o cursa de linie, desi s-ar putea sa fi existat variante low cost mult mai ieftine daca ne hotaram cu nu stiu cate luni inainte. Restul cheltuielilor vor fi pentru transportul in comun, bilete la diverse obiective, suveniruri pentru cei care raman acasa si bineinteles pentru bere la terasa.

Cred ca apartamentul are si internet, dar ma cam indoiesc ca o sa stau eu in Paris sa scriu pe blog. Mai ales daca te gandesti ca asta presupune sa ma car si laptopul dupa mine. Oricum, abia astept concediul asta, ca n-am mai fost plecat din septembrie anul trecut. Asa ca saptamana viitoare: Paris, here we come!

Solutia Bin Laden

Pentru ca tot am vorbit de apartamentul comunist si implicit de cartierele dormitor construite de comunisti, mi-am adus aminte de o chestiune mai veche. Foarte multe dintre aceste cartiere au fost ridicate in anii 70 si 80. Majoritatea au o durata de viata de 50 de ani. Si cum au fost facute cam in acelasi timp, vor “expira” simultan. Ma intreb asadar: ce vom face cu aceste blocuri peste 15 ani? Vor fi ele demolate in acelasi timp? Cine se va ocupa de raderea unor cartiere intregi? Si ce se va intampla cu locatarii lor?

Ma cam indoiesc ca va fi totusi o operatiune de amploare. Probabil oamenii vor incepe usor-usor sa bage bani in consolidarea blocurilor, fiind fortati sa o faca. Altfel valoarea lor va scadea drastic si nu vor mai putea fi vandute nimanui. Acest lucru va genera probabil o noua miscare seismica pe piata imobiliara din Romania.

Pana atunci nu ma pot abtine sa ma gandesc ce interesant ar fi sa vezi intregul Titan, sa spunem, demolat in cateva luni pana la temelii. Implozii, nori de praf si convoaie de camioane carand moloz si resturi de beton: solutia Bin Laden!

Proprietar vs. chirias

Mai multi prieteni care au trecut de 25 de ani, adica cam de-o varsta cu mine, au inceput sa-si puna serios problema unei case. Fie ca s-au mutat cu chirie, fie ca au inceput demersurile pentru cumpararea unei case, toata lumea vorbeste azi despre preturi, chirii, dobanzi, credite ipotecare si toata lumea are impresia ca se pricepe.

Chestia cu priceperea e relativa. Adica trebuie privita din perspectiva fiecaruia, iar sfaturile cu circumspectie. Fiecare trebuie sa stea, sa asculte, sa citeasca si apoi sa ia decizia pe care o crede potrivita dupa propria bibilica. Numitorul comun este ca preturile locuintelor sunt totusi exagerate.

Sa o luam sistematic: cam care ar fi variantele? Pai pentru inceput, idealul multora, casa ta proprietate, pe terenul idem. Din pacate asta implica costuri astronomice sau distante la fel fata de centrul orasului. Si cum accesul in Bucuresti este infect de cativa ani buni, varianta pica din start. Pe urma ar fi un apartament nou intr-un ansamblu construit recent sau in curs de realizare. Aici problemele sunt mai variate. Pe de o parte constructorii tind sa faca apartamente inutil de mari pentru nevoile unei familii tinere. Asta se traduce prin costuri de achizitie mari (calculele se fac desigur la mp) si intretinere ridicata. Pe de alta parte e plin de alte costuri, cum ar fi locul de parcare (pana la 15.ooo euro, LOL), baza de cacul (mp construit in loc de mp util), preturi suplimentare la finisaje si altele. Pe urma, daca complexul sau macar blocul nu e gata terminat pot aparea si intarzieri din partea constructorului, sau mai rau, accidente (sau smecherii) de genul MTS Leasing. Asa ca si varianta apartamentului nou pare compromisa, mai ales pentru oamenii pe care ii cunosc eu si care nu sunt exact niste magnati ai petrolului din Kuweit. Uite asa usor ajungem la apartamentul comunist.

Aici se impune o mica paranteza. Prin ce se caracterizeaza apartamentul comunist? In primul rand el are adanc impregnat spiritul epocii si scopul pentru care a fost creat. Spiritul epocii era modernizarea rapida, industrializarea si urbanizarea fortata, graba si heirupismul. Scopul era acela de a caza in orasele mari cat mai multi oameni, cu costuri cat mai mici. Erau lasate la o parte confortul, designul, finisajele, arhitectura sau aspectul exterior. Apartamentele comuniste trebuiau sa fie cat mai multe, construite cat mai rapid si cat mai ieftine. Nu mai conta ca pe acelasi proiect se faceau sute de blocuri identice, iar daca exista o greseala de proiectare, toate constructiile urmau sa aiba acelasi defect. Ce a iesit stim cu totii, ca doar in astfel de apartamente am trait. Fara un termen de comparatie (poate doar al rudelor care stateau la casa) si prin ochelarii roz ai copilariei, ele par azi suficiente pentru un trai decent. Si poate daca nu ar fi in discutie raportul pret/calitate ar fi.

Dar apartamentul comunist, unitatea locativa de baza in Bucuresti, este azi supralicitat. Un apartament cu 2 camere depaseste cu usurinta 100.000 de euro. Daca mai pui la socoteala costurile unui imprumut, dobada, comisioane, avans si altele, vei iesi cu siguranta la un pret cel putin dublu. Pentru care va fi nevoit sa platesti cam pana te vei afla in pragul pensiei. In acest punct mie mi se pare ca solutia chiriei devine plauzibila si in anumite cazuri recomandata. In definitiv as vrea sa stiu cati parizieni sau londonezi stau in apartamente proprietate personala? In centrul orasului si in zonele rezidentiale numarul celor locuind cu chirie cred ca va creste. Noile cartiere pentru proprietari se vor muta spre periferie si suburbii, dar nu vor fi viabile decat cu conditia unui sistem de transport bine pus la punct. Ceea ce la noi pare de domeniul SF-ului.

Asa ca, in urmatorii cativa ani, cred ca se va adanci tot mai mult discutia chirie vs proprietate. Din cauza variatiilor de pe piata imobiliara (care va suferi la un moment dat o prabusire inevitabila, dar se va mai redresa si va trece prin diferite cicluri), tot mai multi bucuresteni vor prefera sa se puna la adapostul chiriei, evitand riscurile unui credit imobiliar. In momentul de fata, mi s-ar parea mai comod si mai eficient sa stau cu chirie si sa astept perioade mai propice pentru cumpararea unei locuinte. Am zis locuinta si nu apartament? Da, pentru ca cea mai buna solutie cred ca este cumpararea unui teren cat mai aproape de oras. Inca mai exista cartiere in care poti gasi cu preturi decente fie terenuri propriu-zise, fie cladiri numai bune de demolat. Acestea vor deveni in curand aur curat, pentru ca sunt putine, iar orasul tinde sa dezvolte atat pe orizontala cat si pe verticala. Prin partajarea unui astfel de teren se poate finanta construirea unei case rezonabile (adica nu o vila cu 7 dormitoare, garaj si curte de 1000mp), care este in opinia mea cea mai buna varianta de locuit. Intre cumpararea terenului (evident, prin credit) si partajarea lui sau finantarea in alt mod a constructiei pot trece si 7-8 ani. In acest timp chiria va fi o solutie temporara. Iar in cazul in care constati ca nu mai ai chef/timp/bani pentru constructie, este aproape garantat ca revanzarea lotului va fi profitabila.

Dar pana la varianta ideala “casa mea pe terenul meu”, nu pot sa nu remarc cu amaraciune ce preturi enorme se platesc pentru un amarat de 2 camere in Titan ori Drumul Taberei… Ceea ce face chiria sa sune din ce in ce mai bine.

Cea mai buna argumentatie in favoarea chiriei si sursa de inspiratie a acestui articol este la Dragos Manac, intr-un post pe care il recomand ca lectura obligatorie.

Azi te invat

Pentru ca e duminica. Pentru ca lumina calda se cerne prin perdele. Pentru ca stau cuminte in bucatarie si ma dau pe net. Pentru ca nu trebuie sa uitam ca am fost copii. Pentru ca suna alarma de la masina, de la mingea pustilor de pe strada. Pentru ca am avut trupa de rock. Desi noi n-am putut. Pentru ca se poate. Pentru ca…

Si pentru ca exista si originalul. [Me bow and shed a tear]

PS, Embedul de la croco suge si baiatul ala cu chitara ruleaza grav. Da, nu, nu, da, nu sunt eu