Emo: un curent marginal?

O fata de 12 ani s-a sinucis. Se pare ca era o adepta a curentului emo. Piticu zice ca e o problema de educatie. Eu cred ca e mai mult. E o mica confuzie culturala.

Nu prea am mai iesti prin cluburi in ultima vreme, cu atat mai putin prin locurile unde se aduna acesti noi “pusti ciudati”. Drept urmare nu prea sunt la curent cu fenomenul. Am remarcat ca sunt foarte activi pe net, au forum, au site-uri pe aceste teme si bineinteles, au bloguri. Asa ca mi-am facut si eu o parere cat de cat despre acesti kinderi la prima vedere dubiosi.

Deci, ce ii caracterizeaza pe emo? In primul rand cica ar fi o chestie de atitudine. Un negativism puternic, un caracter anti social, sau poate mai degraba asocial. Si cel mai evident o permanenta depresie, care daca este abordata cu hotarare poate avea consecinte cu adevarat triste. Dar in contrast cu aceasta rupere de p*#@ fata de ceilalti pusti si fata de oameni in general, este aspectul vizibil al culturii unora care vor cu orice chip sa fie remarcati. Haine negre, cu genti atarnate pana la pamant, figuri mohorate, machiaj strident, unghii vopsite negru. Si frezele, doamne, ce freze! Ca sa nu-mi mai bat gura degeaba, un search pe google e edificator. Oamenii asculta si o anumita muzica, evoluata din punk-rock-ul american, cu trupe care merg cam pe aceleasi directii vizuale si piese pe aceleasi teme depresive.

OK, poate ca am fost eu superficial pana acum cu privire la acesti emo. Dar mi s-a parut ca in Romania nu prea-i cazul sa facem big deal din ei. Dar vad ca se vorbeste din ce in ce mai mult, iar acest caz de sinucidere la numai 12 ani va avea un rol important in punerea acestei chestiuni pe tapet. Si ma intreb: este aceasta “cultura” emo periculoasa pentru pusti? Emo-kizii au varsta cam intre 14-19 ani, adica fix cand eram si noi in adolescenta pliati pe diverse curente. Adica ala era rocker (satanist in opinia unor destepti), ala era punkist (bataus ar zice altii), ala raper (sau poate cocalar) si tot asa. Imi aduc aminte ca multi prieteni de-ai mei faceau eforturi de a nu fi catalogat in zona main-stream. Fie ca era vorba de o anumita muzica (metal, hip-hop, techno) sau de anumite preocupari (mers in anumite cluburi, urcat pe munte etc) multi faceau eforturi de a se integra intr-o anumita haita, sa fie apoi recunoscuti drept membrii deplini in scopul de a iesi din izolarea anonimatului. Banuiesc ca azi lucrurile nu s-au schimbat prea mult.

Poate nu am mai fost eu atent, dar de o vreme haitele se mai estompasera, iar altele noi nu mai apareau. Parea ca generatia Hi5 va fi dizolvata intr-un creuzet urias, un amalgam de Brittney Spears, Sasha si Gutza. Imi pun intrebarea: cat de adanc este acest curent emo? Cat de marginal sau de bine infipt in societatea adolescentilor este el? Sa fie acesti emo un grup foarte puternic sau numai foarte vizibil prin aspectul lor iesit din comun?

Una peste alta, nu cred ca pustii de azi sunt mai rai sau mai buni decat cei de acum 10 ani. Cum rockerii - satanisti nu si-au facut un hobby din a eviscera virgine in ritualuri pagane, nu cred ca emo - ciufulitii vor purcede la sinucideri in masa prin inghitit pastile si ascultat muzica depresiva. Asa cum miscarea hippie s-a stins in rusinea corporatista a anilor ‘80, tare as fi curios sa-i vad pe emo de azi la 35 de ani, cu 2 copii, o masina de la firma si imbracati la costum, cu freze corecte si unghiile taiate scurt. Vor fi pe atat de integrati in omogenul gri social, pe cat de colorati si machiati au fost ei in anul de gratie 2008.

Ce frumos e la serviciu!

Nu vreau sa fac pe nebunul, sa zic ca as prefera azi sa stau la birou cu nasul in calculator, mailuri, analize si SWOT-uri. Neah, nici pe departe! Ma refer numai la spatiul in care ne desfasuram munca, sediul propriu-zis al firmelor. Trecand acum cateva zile prin zona Grivita, undeva pe langa stadionul de rugby, mi-am amintit de primele mele zile de munca.

Lucram pe atunci, in vara lui ‘97, la reparat masini de spalat. Asa cum am mai povestit, era deja al doilea meu job, dar de fapt primul in adevaratul inteles al cuvantului, cu program nine-to-five, cu colegi si responsabilitati, cu sefi si zile de salariu. Chiar daca nu a durat decat vreo 2 luni, a fost o experienta pe care nu o voi uita. Desi sediul firmei era destul de civilizat, departamentul masini de spalat lucra in incinta fabricii de cuie Grivita. Si Doamne cum era acolo! O curte imensa, plina de resturi de fiare ruginite, cu macarale industriale pe sine si zeci de caini vagabonzi, cu utilaje abandonate si tone de gunoi, toate amestecate intr-un peisaj post-industrial apocaliptic. Daca priveai doar decorul nu ai fi crezut ca acolo poate sa functioneze o companie de electrocasnice. Imediat ce treceai de poarta uriasa de fier trebuia sa te strecori pe langa ghereta darapanata a portarului, sa te feresti cu indemanare de cainii “de paza” ai fabricii si sa o tulesti in graba spre intrarea in atelier. Acesta era de fapt intr-o fosta magazie cu tavanul jos situata in fata halei principale. In comparatie cu hala, locul nostru de munca parea un cotet de caine. Sau mai degraba de porc, avand in vedere mizeria din jur.

A fost o vara destul de calduroasa, dar nu sa mori. Totusi, cand stateai aplecat pe o masina de spalat imbracat in salopeta sau cand o urcai sau coborai din depozit ori din masina, simteai transpiratia cum curge pe spate si ochii incepeau sa-ti lacrimeze. Lucrand cu diverse piese electrice sau mecanice si cu carcasele ruginite ale masinilor de spalat inevitabil ne murdaream. Ca sa nu mai spun de siliconul pe care-l foloseam din plin si care nu se lua de pe maini decat cu pretul unui strat de piele. Daca salopetele le spalam fara probleme cand bagam masinile in probe, igiena personala era cu totul alta poveste. Aveam niste chiuvete mici de fier in care incercam pe cat puteam sa scoatem jegul de pe noi. Evident, despre dus nu se punea problema. Ma gandesc daca nu cumva miroseam si eu in metrou ca muncitorii pe care ii mai intalnesc cateodata venind de la serviciu. Oare cum ma priveau cei care se intorceau acasa dupa o zi de munca la birou?

Fara indoiala, cel mai poetic loc de la acel job era toaleta. Romantic daca ai simtul umorului negru. Sau maro. In spatele atelierului, intre hala fabricii de cuie si o macara rulanta din pre-cambrian, era o hruba puturoasa pe care o imparteam cu muncitorii de acolo. Una din cabine avea o usa care nu se inchidea bine. Cealalta nu avea deloc. Asta din urma era favorita mea, pentru ca era mai aerisita si puteai sa vezi fara sa intri daca te pandeste vreun pericol consistent sau nu, gata sa te muste de picioare. In a doua cabina, un suflet romantic isi scrisese numele pe perete. Cu cacat! Locul asta era de o scarbosenie iesita din comun, dar cum omul se adapteaza repede, dupa cateva saptamani incepusem sa nu mai vad mizeria si sa nu mai simt mirosul pestilential. Evident, apa nu functiona, dar bazaitul agresiv al mustelor te facea sa uiti de spalatul mainilor sau de tras apa. Am petrecut destul de mult timp in spatele atelierului pentru ca in acea perioada tata nu stia ca fumez. Mai furam cate o tigara de la colegi si o trageam langa WC in graba, ca sa nu ma vada vreunul si sa-l scape clontul la tata. Mirosul de Carpati (pai ce colegi credeai ca am, profesori sau ingineri?) amestecat cu cel de closet de tara imi staruie si azi in minte. Si era cald. Si transpiram.

In camera din fata a atelierului era depozitul de piese. O harmalaie aparenta, cu masini de spalat mai mult sau mai putin intregi, piese peste piese si diverse scule, in care totusi ne descurcam sa gasim ceva cand aveam nevoie. Intotdeauna insa mi-a fost frica sa nu apara vreun sobolan din vreun colt, mai ales ca se auzeau din cand in cand zgomote suspecte care iti uscau transpiratia pe spate. De aceea am evitat mereu pe cat am putut depozitul.

Locul de luat masa era partea cea mai frumoasa de la serviciu. Ma duceam pana la magazinul din colt sa iau ceva sau imi desfaceam sendvisurile aduse de acasa si ma asezam frumos afara pe un gardulet de metal. Daca tineai mancarea pe genunchi aveai cele mai multe sanse sa nu se contamineze cu cine stie ce minune. Si uite asa, in aer liber, stateam cu colegii si mancam pranzul, mai la o vorba, mai la un banc, incercand sa uitam de decorul sinistru si jegul din curte. De multe ori lunea dimineata, dupa un weekend de odihna sau de petrecere prin oras, peisajul dezolant era ceea ce ma facea sa-mi vina sa imi dau demisia si sa ma intorc acasa. Am rezistat, sustinut de scopul inalt al celor 2 luni de munca: banii pentru o saptamana la mare, la Costinesti.

Nu vreau sa spun ca a fost o perioada nefericita sau deosebit de grea. Pe langa banii de buzunar castigam si respectul baietilor din cartier carora puteam sa le raspund seara cand ne vedeam in spatele blocului: “Azi la 10 ma duc in casa, maine la 9 tre’ sa fiu la munca”. Dar nu ma pot opri sa fac o comparatie cu sediul unde lucrez azi. Aer conditionat, scaune de piele, toalete impecabile, cu dusuri, apa calda si chiar bideu, birouri wenge, televizor dat pe VH1, net, sala de mese, cafea proaspata si cate si mai cate. Imi vine sa zic: “Ce frumos e la serviciu!”. Parca am evoluat cu 50 de ani fata de acum 10 ani. Probabil si acum mai sunt oameni care lucreaza in conditiile acelea. Si raman cu intrebarea: as mai putea vreodata sa ma intorc la masini de spalat, in Fabrica de cuie?

Cum gasesc un meserias?

Am povestit ca de cateva saptamani am tot avut probleme prin casa: ba s-a stricat una, pa alta, ce mai, parca este casa bantuita. Dupa ultima aventura cu usa am zis ca nu imi mai bag eu ghearele in chestii la care nu ma pricep. Pe langa faptul ca rezultatele sunt indoielnice am toate sansele sa ma ranesc. Asa ca acum caut un mester care sa-mi aranjeze problema. Dar de unde? Prima si cea mai le indemana idee este intrebatul pe la prieteni. Ia zi, cutare, nu stii si tu un meserias care sa-mi repare nu-stiu-ce? Din pacate nu toata lumea pe care o cunosc eu are legaturi in domenii de genul asta, asa ca n-am avut rezultate.

Urmatorul pas a fost cautarea pe internet. In felul asta am gasit site-ul meserias. ro. E un fel de Pagini aurii cu prestatorii de astfel de servicii, frumos aranjati pe categorii de ocupatii. De la instalator si electrician la vidanjor si bufon (WTF? Cine are nevoie de un bufon?). Aici insa apare problema increderii. Nu stiu, poate asa e romanul, dar nu prea-mi vine sa angajez un necunoscut complet, care poate sa faca treaba de mantuiala si sa imi ceara si o caruta de bani.

Intrebarea care ramane este: care e alegera cea mai buna? Sa mai incerc sa gasesc o persoana recomandata sau sa imi iau inima in dinti si sa procedez in stil modern si sa angajez un om pe care l-am gasit pe un site de profil? Dileme, dileme. Pana atunci trebuie sa stau din pacate cu usa rezemata de perete. Intr-o zi probabil o sa cada de tot. Si atunci o sa inteleg profund paradoxul drobului de sare.

[Dilema 2: cum se numeste omul care repara usi? Dulgher? Tamplar? Sau asta o fi bufonul? :)  ]

Atentie la asigurarea CASCO (ep 2)

Asa cum ai aflat, daca iti faci Cascoi pentru masina, ar fi bine sa eviti compania Omniasig. Primesc de la cititori si alte intamplari si aventuri din aceeasi zona. De data asta e vorba de Asirom, o firma care nu va reusi niciodata in ochii mei sa se scuture de aerul imbacsit si imaginea comunista. Dar uite textul:

“Din ciclul Povesti Cu Asigurarea Casco

Episodul Asirom

- mers la politie luat dovada pt toate loviturile

- mers la agent constatator: “nu putem sa va facem dosar pt toate loviturile domne ca-s si pe drepta si pe stanga” desi era clar scris in dovada de la politie, deschis dosar doar pt o parte

- mers din nou la politie luat inca o dovada pt acelasi lucru

- mers sa deschidem al doilea dosar: in trei locatii unde trebuia sa fie agent constatator, la doua nu era desi avea program , la cealalta ni s-a zis “mai e juma de ora de program nu mai e timp sa va deschid dosar”

- mers in spume la sediul central, vorbit cu un manageras, ala zice mergeti in militari sau voluntari la nu stiu ce service,LA SEDIUL CENTRAL ASIROM NU EXISTA AGENT CARE SA CONSTATE DAUNE SI SA FACA DOSAR, ba iti bati joc de noi, ne trimiti in tot orasul, in fine i-am povestit si faza cu primul agent cel care nu a vrut sa deschida dosar pt toate daunele si managerasul a zis faceti plangere ca nu e normal ce a facut

- bun, gasit in final agent constatator, facut al doilea dosar dar tot cu probleme: am facut franciza si trebuie sa platim noi o parte din paguba nu mult vreo 5 milioane dar ca idee, asa a hotarat inspectorul de daune

- se astepta service-ul si recuperearea banilor

CONCLUZII:

- aberatia de a deschide doua dosare la acelasi asigurator care da aceeasi bani

- atitudine de cacat din partea angajatilor

- plimbat prin tot orasul, pierdut o gramada de timp”

Concluzia mea? Nu va faceti nici un fel de asigurare la Asirom. O sa va manance si banii si nervii! (Thx Segutza)

Existential

Se poate oare organiza un team-building fara alcool?

Ma simt discriminat

Nu stiu daca am mai spus, dar eu stau intr-un cartier de case. O sa zici ca ce frumos, ca viata la bloc e naspa, ca visul tau de o viata e femeia cu mustata sa ai candva casa ta. Dar pe langa viata idilica imaginata de romanul mutat de Ceausescu cu gaini si purcei de la curte la bloc, mai sunt si cateva inconveniente in a sta la casa. Cel de care ma lovesc de cateva luni bune se cheama accesul la internet.

OK, pentru cei care stau in cartierele dormitor de blocuri netul e floare la ureche. Fie ca e vorba de providerii mari, mai ales societatile de cablu, fie ca e vorba de retele de cartier, ai nene de unde alege! Pe cand la mine in zona… ioc. RCS care are monopol la cablu nu are inca si varianta pentru internet si telefonie. Si sunt legat vreau - nu vreau de singura retea de cartier care activeaza prin preajma. Treaba e ca atunci cand merge nu-i rau, dar cand apare cate o avarie… s-a terminat. Suni degeaba la numerele de telefon din contract, mailul e o minune a tehnicii pe care taranii astia n-au descoperit-o si sa te duci la sediul “firmei” e o aventura. Trebuie sa intri intr-o curte, apoi sa cobori intr-un beci pe niste coriduare inguste si intunecoase. Duhoare de igrasie e atenuata numai de mirosul de jeg, semn ca baietii care se fac ca lucreaza acolo nu le au cu apa si sapunul. Peste tot resuri de calculatoare, bucati de cablu si alte obiecte greu de identificat. Si pe langa mizeria asta de cele mai multe ori nu-i nimeni. Stai ca prostul si te invarti prin camarutele alea singur, pentru ca intr-un final sa-ti pierzi rabdarea si sa pleci.

Date fiind porcariile de mai sus, mai multi clienti nemultumiti au inceput sa se care usurel de la ei. Mie nu-mi mai merge netul de o luna si m-am hotarat sa le-o dau la bot cu mizeria lor de retea. Dar unde sa ma duc? La naiba, asta-i discriminare pe fata. Sa ne cerem drepturi egale la acces pe net! Acum sunt in niste investigatii prin cartier, ba pe la baiatul de la magazin, ba prin vecini pentru ca se zvoneste ca a aparut alta retea, care vrea sa preia si clienti de la astia ai mei. O luminita de speranta. Plus ca la cateva strazi mai incolo am vazut un afis de la alta firma si am notat numarul de telefon.

Asa ca da Doamne cat mai multe retele de internet in zonele de case, sa ne bucuram si noi de saituri, bloguri, chaturi, forumuri, downloaduri si evident mult, cat mai mult pornache!

Menajera

Frate, lucreaza romanul in ultima vreme ceva de speriat. Se trezeste saracutul cu noaptea in cap la 6, isi bea cafeaua in graba si tusti spre serviciu. Aici dai si dai, munceste fie ca e in hala de la fabrica, in biroul de la multinationala sau la sapat gropi si santuri (NOT!). Si ajunge el obosit frant la 9 seara acasa, de nu mai are timp sa faca o curatenie, sa dea cu o carpa de praf sau sa spele un geam. Si uite asa angajeaza o menajera care sa le faca pe toate.

Ei bine, nu numai romanasii de rand au angajat femei in casa. Mai nou la statia de metrou Grivita, cam o data pe saptamana, niste baieti dau cu aspiratorul constiincios pe… scara rulanta! Si nu-ti imagina ca asa, pur si simplu pe trepte sau pe rampele de acces. Nuuu frate, opresc toata mustaria, demonteaza bucatele scara si dau pe mecanismele din interior, pe roti dintate, pe motor si pe restul de acareturi! Ei, mai ca-mi vine sa-i intreb pe mecanicii aia daca nu vor sa-si ia o juma’ de norma si la mine acasa, ca am senzatia cateodata ca o sa mor in mizerie!

Acu, ma gandesc eu, urmeaza probabil sa-i vad pe Matasari la mine-n cartier cu niste aspiratoare din alea mari, incercand sa suga parasutele din zona. Sau invers. Mai cu talent baieti, mai cu talent! :))

Raspunsul cometei (1)

A venit incredibil de repede primul raspuns la scrisoarea trimisa primarilor din Bucuresti despre proiectul Rabla. Sa vezi si sa nu crezi, aveam un reply de la nea Vangehele, care este: “Aceasta adresa de mail va expira in curand“. Cred, din pacate, ca nu s-a obosit sa-mi scrie chiar Marean. De ce? Pai el ar fi scris “v-a expira“. Asteptam noi evolutii ale situatiei. Am incheiat pentru moment transmisiunea.

[pentru cine nu intelege titlul explicatii aici]

Antena 3 si libertatea de expresie

Poate ai aflat, poate nu, CNA a interzis un spot produs de Antena 3 si difuzat de cateva zile pe motiv ca ar fi un spot electoral si acestea nu pot fi date pe sticla decat in timpul emisiunilor de profil. Si bineinteles ca a inceput scandalul. Antenistii se plang ca le este ingradit dreptul de libera exprimare, in vreme ce adversarii trompetelor lui Voiculescu le-o intorc ca de fapt spotul facea misto de anumiti politicieni, pentru a castiga capital electoral in timpul campaniei pentru altii.

Dupa ce m-am uitat la clip, cu toata sila pe care o am fata de marionetele lui Voiculescu care acum defileaza ca aparatori ai drepturilor democratice (really?), am tras cateva concluzii rapide. 1) Spotul este simplut si nu foarte rafinat. OK, am inteles, daca o tinem tot asa, daca votam tot cu candidatii de pana acum, o sa ajungem ca in Big Brother. 2) Cum adica sa-mi aleg stapanii? Pai daca sunt stapani ii aleg eu? Sau daca aleg, mai sunt stapani sau reprezentantii mei pe o perioada determinata, cu scopul de a exercita puterea pe care le-o deleg? Neclar. 3) Nu se spune nicaieri “Du-te la vot“. Se spune “Ai grija cu cine votezi“. Sesisezi diferenta? Parca e o mica amenintare cu Babaul ala animat pe undeva… Deci mesajul social cu care antenistii ne dau in cap nu exista. 4) Si ultima. De ce am senzatia ca pe Voiculescu il doare faptul ca au trebuit sa faca (iar, LOL) pactul cu PSD, fiind clar ca nu mai conteaza in peisaj? Si acum fac pe niznaii, ba ca actiune civica, ba ca vot sanchi, responsabil, ba ca misiune sociala…

Ce ma deranjeaza pe mine in toata povestea? Nu-i bine ca un clip ambiguu, care teoretic nu avea de ce sa fie interzis, a fost suspendat din motivul ca CNA este afiliat politic. De parca romanul asa votant inteligent cum il stim se prindea de substrat. Si daca se prindea nu era oricum suficient de destept ca sa nu bage in seama mica magarie. Si imi pare rau sa vad ca oameni demni de respect din antene, pe care si asa ma mir ca suporta sa lucreze pe zona politica la indicatiile securistului, fac pe nevinovatii si plang in pumni ca sunt nedreptatiti. In loc sa mearga pe burta spre o uitare onorabila. E adevarat, cum spunea cineva, nu trebuie sa judeci dreptul la libera exprimare prin prisma simpatiilor. Dar imi vine sa le rad in nas deontologilor adunati in dreptul laptopului cand plang cu lacrimi de crocodil: Noi nici usturoi n-am mancat, nici gura nu ne miroase.

Antena 3 a decis sa nu se supuna deciziei CNA. Pare un act de fronda, dar nu cred ca deciziile la Intact se iau pe baza de toane. E o chestie bine gandita, intr-o sedinta cu Camelia, directorii si contabilii. Ramane de vazut ce va mai urma. Pana atunci, uite, la mine aici libera exprimare e la loc de cinste. Iata spotul lui Voiculescu.

Bucurestean? Nu stii cu cine sa votezi la primarie? Citeste aici!

Uite ca a inceput si campania electorala. Deocamdata mai timid, doar cu cateva mii de afise lipite ilegal pe toti peretii, fluturasi care umplu trotuarele de mizeri si idei idoate pe net. Ce sa te faci? Cum sa decizi cu cine sa votezi? Pe cine sa alegi din toti maimutoii astia? Am zis sa fac eu un experiment.

Am constatat ca toti primarii de sector care de 4 ani o freaca langa vor sa mai bage o fisa si sa mai impuste un mandat. Eu am mai tot zis pe aici de proiectul rabla. Am trimis si eu cateva poze, au trimis si altii mai multe si s-a adunat o baza de date suficienta. Din cate stiu eu nu s-a rezolvat mai nimic. Asa ca le-am trimis frumusel tuturor primarilor de sector din Bucuresti urmatoarea scrisorica:

Stimate domnule primar,

Va adresez aceasta sesizare, in speranta ca macar acum, pe ultima suta de metri a acestui mandat si in debutul campaniei electorale veti face ceva in aceasta privinta.

Asa cum stiti, orasul nostru, cu toate sectoarele lui, este plin de epave de automobile nefunctionale. Pe langa faptul ca sunt inestetice, ele ocupa inutil putinele locuri de parcare. Va atrag atentia asupra initiativei online www.rabla.info. Pe acest site puteti gasi fotografii cu astfel de masini care par abandonate, cu mentionarea locului unde se afla si a marcii masinii, din Bucuresti si din tara. Nu ramane decat sa verificati informatiile pe care noi, cetatenii si desigur potentialii dvs. alegatori, vi le punem la dispozitie. Si eventual sa ridicati aceste rable de pe strazile orasului nostru. Sau sa le lasati sa se ingoape in astfalt, in acelasi mod ca si pana acum.

Sunt sigur ca toti participantii la actiunea “Rabla, varianta online” se vor gandi la modul in care ati rezolvat aceasta problema in momentul in care vor fi in cabinele de vot. Bucurestiul are sansa sa dea un exemplu si celorlalte orase care se confrunta cu aceeasi situatie.

Va urez o campanie electorala cat mai fructoasa!

Un bucurestean.

Au termen sa imi raspunda, conform legii, 30 de zile. Adica cam de acum pana la primul tur de scrutin al alegerilor. Acum sa vedem cui ii arde fundul sa mai castige cateva voturi si cui nu.

Domnilor maimutoi, va asteptam…