Rabla, versiunea electrica
Anul trecut s-a organizat o campanie de colectare a aparatelor electrice nefolositoare in toata tara, sau cel putin in marile orase. Rezultatele au fost controversate. Pe de o parte s-au adunat numai un procent nesemnificativ din cantitatea de deseuri electrice pe care ne-am asumat sa o reciclam in fata UE. Pe de alta parte multi oameni au reactionat pozitiv. Eu cel putin am vazut la mine pe strada la multe porti aparate arhaice puse ca sa le ridice firmele specializate. S-a spus insa atunci ca, in loc sa ajunga la firmele de reciclare, multe electrocasnice au fost luate de tigani in incercarea de a le repara, sau pentru a le vinde chiar ei la fier vechi. Mie personal mi s-a parut un inceput onorabil, atat pentru autoritati (Ministerul Mediului in colaborare cu primariile), cat si pentru oamenii obisnuiti. Ar trebui sa capatam cat mai repede deprinderi civilizate de felul asta.
Ei bine, chiar astazi am aflat ca sambata are loc etapa a doua a campaniei Marea Debarasare. Nu stiu de ce, dar n-am auzit mai nimic despre ea, nici la TV sau in presa si nici pe internet. Am vazut numai niste afise amarate la metrou. Ca o fi vina organizatorilor care n-au stiut sa se promoveze sau interesul scazut, habar n-am. Cert e ca sambata, 19 aprilie, are loc o noua colectare a electronicelor vechi, programul rabla in versiune 220 V. Mai multe detalii si lista cu aparatele care pot fi aruncate aici. Deci da-i drumul si fa curatenie in casa. Scapa de pickup-ul de la bunicul, de aragazul ruginit sau de casetofonul Powasonic cu leduri. Scoate-le in strada sambata!

Ce tare, chiar ieri m-am dus la unul din centrele de colectare din sectoru’ 3 care e chiar langa mine si am intrebat de program, ca am de aruncat mai multe chestii. Da’ acuma nu cred ca ma mai car cu ele daca mi le ia sambata de acasa.
Si o sa dau si sfoara in tara sa stie lumea.
Comentariu by Speedy — aprilie 17, 2008 @ 6:21 pm